Primul amendament

Devoțional zilnice

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” – Ioan 18:36

Mare parte din intoleranţa religioasă din întreaga lume derivă din unirea dintre puterile religioase şi cele seculare. Istoria a confirmat pericolul de a permite guvernelor seculare să emită legi care au legătură cu chestiuni religioase sau ca liderii religioşi să deţină puterea seculară.

În oricare situaţie, cei care nu se supun religiei oficiale ajung să îşi piardă libertatea religioasă şi, în multe cazuri, chiar sunt persecutaţi pentru credinţa lor.

Părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii au înţeles valoarea despărţirii dintre biserică şi stat şi au exprimat acest lucru în Primul Amendament din Constituţie. Ratificarea acelui amendament a fost încheiată pe 15 decembrie 1791 şi sună astfel: „Congresul nu va elabora nicio lege care să stabilească o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau să reducă libertatea cuvântului sau a presei sau dreptul poporului la întrunire paşnică sau de a adresa guvernului cereri privind repararea nedreptăţilor.” Acest amendament a asigurat suficientă libertate pentru oameni de toate credinţele şi convingerile religioase ca să trăiască paşnic în aceeaşi ţară.

Dar în crizele de la sfârşitul timpului, Congresul Statelor Unite va emite legi cu privire la chestiuni religioase, libertatea religioasă fiind astfel restrânsă. Ellen White avertizează: „Când naţiunea noastră va decreta, în consiliile ei legislative, legi care să constrângă conştiinţa oamenilor cu privire la privilegiile religioase, impunând respectarea duminicii şi folosind forţa împotriva celor care ţin Sabatul zilei a şaptea, legea voinţei lui Dumnezeu va fi, practic, îndepărtată din ţara noastră şi apostazia naţională va fi urmată de ruină naţională” (Evenimentele ultimelor zile, pp. 133–134).

Hristos Şi-a înfiinţat biserica Sa ca entitate religioasă, fără putere seculară. El chiar a spus: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). El a mai spus: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:21). Separarea dintre biserică şi stat este cu adevărat un principiu al Noului Testament care trebuie înălţat şi promovat de toţi cei care doresc să rămână credincioşi învăţăturilor lui Hristos.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit