Prin ochii cui mă văd?

Devoțional zilnic

Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! – Psalmii 139:13,14

Femeile trăiesc toată viaţa căutând aprobare. Rochia asta mă face grasă? M-am îmbrăcat bine? Fac ceea ce trebuie? Părem să nu găsim niciodată răspunsurile care să ne dea încurajarea şi încrederea de care avem nevoie. Dar o femeie creştină ce face? Noi unde ar trebui să mergem ca să ne găsim răspunsurile? Versetul de azi ne ajută. Dumnezeu ne cunoaşte cu mult dinainte ca cineva să ne vadă. Mama care ne-a purtat în trupul ei vreme de nouă luni; familia încântată la culme care ne-a văzut după ce ne-am născut – Dumnezeu ne-a văzut înaintea tuturor acestora. Dumnezeu ne-a creat superbe, ca întreaga Sa creaţie. El stabileşte cine suntem şi, mai important, cum să ne vedem pe noi înşine. Le spunem celor din jur că suntem creştine şi suntem cei mai aspri critici ai noştri. Cum să ne închinăm în adorare când nu ne plăcem pe noi înşine?

Citeşte acest pasaj: „Domnul este dezamăgit când copiii Săi îşi atribuie lor o valoare scăzută. El doreşte ca moştenirea Sa aleasă să se preţuiască conform valorii pe care El i-a atribuit-o. Dumnezeu i-a dorit, altfel nu Şi-ar fi trimis Fiul să îi răscumpere, cu un cost atât de mare.” Uită-te în oglindă şi zâmbeşte: Dumnezeu te-a vrut exact aşa cum eşti, pentru că Şi-a trimis Fiul ca să te răscumpere!

Dumnezeu ştie totul despre noi, chiar şi numărul firelor de păr de pe cap (Matei 10:30). El ne strânge lacrimile (Psalmii 56:8); ştie cât de bine suntem şi chiar care ne sunt gândurile (Psalmii 139:1-5). Ar trebui să ne aşteptăm la ceva mai puţin din partea Creatorului nostru (vers. 13, 14)?

Uneori, noi nu le permitem oamenilor să ne cunoască, pentru că ne e teamă că vor descoperi – sau că deja au descoperit – ceva despre noi care să nu le placă. Ne retragem, fiindu-ne frică de respingere. Cu Dumnezeu nu se poate întâmpla aşa ceva. El ne cunoaşte în totalitate şi încă ne acceptă şi ne iubeşte.

Când te temi de respingere (sau când te confrunţi în realitate cu respingerea), să nu uiţi că Dumnezeu te-a făcut şi deja te-a acceptat exact aşa cum eşti. Deci hai să ne privim pe noi însene prin ochii lui Dumnezeu.

Wilma Kirk Lee

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit