Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” – loan 11:4
Satana atacă atunci când facem un efort să ne apropiem de Dumnezeu. Din fericire, până la urmă, Dumnezeu câştigă. Am fost martora acestui lucru intr-o ocazie când făceam un traseu pe munte, în timpul unei tabere de vară.
Mă uitam atent în faţa mea, încercând să-mi fixez picioarele pe panta dealului, când am auzit un ţipăt. Am privit în spate să văd ce se întâmplă. O elevă venea de sus din deal spre mine, prinzând viteză. Avea braţul întins pentru a se prinde de ceva – de orice – şi în acelaşi timp ţipa disperată după ajutor. Mi-am întins imediat braţul, dar nu am reuşit s-o prind.
Dintr-odată, nu s-a mai auzit niciun ţipăt. Fata zăcea nemişcată în noroi. Capul îi sângera abundent, după ce se lovise puternic de o stâncă aflată la o distanţă mică de mine. Atunci mi-am dat seama. Dacă m-ar fi prins de braţ, eu aş fi zăcut acum nemişcată sau mai rău. Am înălţat rapid o rugăciune în timp ce mă grăbeam să văd ce este cu ea. Am strigat-o pe nume. Niciun răspuns. Pulsul îi scădea rapid. Gândul că am pierdut-o m-a tulburat puternic. Ce e de făcut acum? Linişte de mormânt. Toată lumea a început să se roage pentru o minune.
O ambulanţă a răspuns rapid apelului nostru, dar trebuia să transportăm eleva până la cel mai apropiat drum. În timp ce i se acorda primul ajutor, am mers înapoi în tabără să iau pături şi să-l informez pe director. Până am ajuns la cel mai apropiat drum mi s-a părut că a trecut o veşnicie. Intre timp, fata a început să-şi recapete cunoştinţa, dar orice mişcare, oricât de mică, o făcea să vomite.
O oră mai târziu eram în camera de gardă a spitalului Chong Hua, din Cebu, Filipine, cerând ca eleva să fie internată. Eram desculţă, plină de sânge şi de noroi şi nu aveam niciun ban la mine. Spitalul era recunoscut pentru condiţiile sale excelente, pentru personalul capabil şi tarifele ridicate.
Mi-aş dori să-mi fi amintit textul de astăzi atunci. Când Isus a auzit că Lazăr era bolnav, a spus că boala lui era pentru slava lui Dumnezeu. Mi-am amintit totuşi că Isus va avea grijă de noi. Eram încrezătoare în faptul că totul va fi bine.
Experienţa aceasta a devenit un moment de referinţă în călătoria mea religioasă. Atunci când trecem printr-o situaţie de viaţă şi de moarte, de câte ori ne amintim că Dumnezeu este la cârma lucrurilor? Nu ar fi minunat dacă ne-am aminti textul din loan 11:4 atunci când lucrurile merg rău? Eleva şi-a revenit. Lăudat fie Domnul pentru bunătatea Sa!
Rojean Vasquez Marcia