Prioritate evanghelistică

Devoțional zilnice

Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. – Matei 24:14

Ni se spune că „biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia” (Faptelor apostolilor, p. 9).

Dar pe măsură ce timpul trece, bisericile sfârşesc prin a se confrunta cu două mari ispite. Una este nstituţionalizarea, adică bisericile îşi pierd zelul misionar şi se concentrează doar asupra lor însele. Cealaltă ispită este secularismul, care implică faptul că bisericile se deschid atât de mult pentru lume, încât devin lumeşti.

Pentru a evita aceste ispite serioase, pe 14 octombrie 1976, Conferinţa Generală a adventiştilor de ziua a şaptea, în consiliul ei anual, a adoptat un document intitulat „Evanghelizare şi încheierea lucrării lui Dumnezeu”. Documentul afirmă că misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea este să „proclame întregii lumi Evanghelia veşnică a lui Isus Hristos în contextul mesajului celor trei solii îngereşti din Apocalipsa 14, care, pe lângă doctrinele cardinale ale bisericii creştine, personifică adevărul distinct cu privire la sanctuar şi la neprihănirea prin credinţă.

Acelaşi document avertizează că „există multe programe excelente care sunt mai utile spre a fi folosite în contexte pre-evanghelistice, precum cele care privesc dieta, fumatul, bunăstarea şi alte beneficii sociale. Dar, oricât de vrednice ar fi ele, nu trebuie să conducă experienţa naşterii din nou în Hristos şi acceptarea învăţăturilor doctrinare ale bisericii rămăşiţei lui Dumnezeu, ele consumă timpul, atenţia şi banii bisericii şi puterea ei lucrătoare fără să atingă obiectivul final al lui Dumnezeu de a-l salva pe om pentru veşnicie. […] De aceea, prin acţiunea administrativă, trebuie să fie făcut clar, prin principiu şi exemplu, faptul că programelor bisericii trebuie să li se acorde atenţie şi fonduri doar dacă ajută la împlinirea misiunii de bază a bisericii.”

La fel de preocupaţi cum au fost liderii bisericii în 1976 cu privire la aceste chestiuni ar trebui să fim şi noi, câteva secole mai târziu. Misiunea noastră este să rămânem în lume, să lucrăm pentru lume, fără să fim din lumea aceasta sau, cum a afirmat şi Isus, „nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit