Devoțional zilnic

Privind, suntem schimbați

Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu! – Psalmii 19:14

Unul din cântăreţii mei preferaţi de muzică gospel, Donnie McClurkin, are un cântec intitulat: „Create În Me a Clean Heart” (Creează în mine o inimă curată, n.tr.). Inima mea rezonează cu aceste cuvinte. Prin versurile acestui cântec Îl rog pe Dumnezeu să mă cureţe, ca să mă pot închina Lui. În ultimul timp, am observat că Îi cer lui Dumnezeu în mod repetat să mă cureţe. Dar, înainte de a-mi termina rugăciunea, mă şi gândesc la câteva lucruri care sunt contrare cu cererea mea. De exemplu, dintr-odată îmi trec prin minte secvenţe dintr-o emisiune TV preferată sau în mintea mea se derulează cântece pop. Apoi mă gândesc: Cum Îi pot cere lui Dumnezeu să mă cureţe, dacă eu urmăresc aceste emisiuni şi ascult această muzică?

Vreau totuşi să spun că nimic din ce vizionez sau ascult nu are conţinut interzis minorilor. Cele mai multe sunt din categoria AP-13; pentru mine, aceasta înseamnă că, dacă persoane de treisprezece ani sau mai mari pot urmări acel film sau pot asculta acel cântec, eu de ce nu aş putea? La urma urmei, sunt adult; nu pot spune că urmăresc materiale scandaloase. Dar, în ultimul timp, am observat că, doar pentru că societatea spune că este un material sigur pentru cei de treisprezece ani sau mai mari, nu înseamnă neapărat că eu ar trebui să îl urmăresc. Daphanie, o prietenă de-a mea, zice adesea: „Biblia ne spune că, privind, noi suntem schimbaţi!” Ea o spune cu convingere şi face tot posibilul să aplice acest lucru în viaţa ei. Refuză să urmărească emisiuni TV, să asculte muzică sau să se distreze cu cei al căror stil de viaţă, cuvinte sau acţiuni sunt contrare Bibliei. Daphanie alege Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de cultura pop. Ea încearcă să trăiască după standardul lui Dumnezeu, nu după al societăţii. Dar, mai presus de orice, ea îşi dă seama că, pentru a avea o viaţă curată, nu poate privi la ceva ce ar abate-o de pe o cale curată în ochii Creatorului ei.

Îmi dau seama că Duhul Sfânt mă convinge să urmez principiile lui Dumnezeu şi să trăiesc aşa cum spune El. Duhul Sfânt mă încurajează să mă îndepărtez chiar şi de cea mai nesemnificativă sugestie de necurăţie, fie prin influenţa de la televizor, fie prin influenţa culturii pop sau a prietenilor. Îmi doresc să trăiesc o viaţă care poate fi acceptată înaintea lui Dumnezeu. Privind la El, eu voi fi schimbată în bine.

Întrebarea mea pentru tine asxtăzi este: Tu la ce priveşti? Ceea ce laşi să intre în mintea ta şi în stilul tău de viaţă te atrage mai aproape de Dumnezeul tău Creator? Sau te îndepărtează şi mai mult de El?


Alexia A. Goring