Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Evrei 12,2
Stăteam într-un colţ al sălii de sport de la universitate, urmărind un instructor cum îi învăţa pe nişte elevi de zece ani, veseli şi zglobii, să facă o jumătate de răsucire în timp ce săreau pe trambulină.
– Vedeţi semnul de ieşire de pe zidul din faţă? i-a întrebat instructorul.
– Da! au răspuns elevii cu elan, dornici să înceapă distracţia.
– Acum priviţi exact în spatele vostru, a continuat profesorul. Vedeţi posterul de pe peretele acela?
– Da! au răspuns ei în cor, întorcându-şi capetele către peretele respectiv.
– Bun, zise profesorul. Acum, când vă vine rândul, începeţi să săriţi şi, când sunteţi pregătiţi să faceţi răsucirea, vă uitaţi mai întâi la semnul de ieşire din faţă şi apoi întoarceţi capul şi vă uitaţi la posterul de pe peretele din spate.
Unul câte unul, elevii au încercat această nouă mişcare.
Deşi era ceva cu totul nou, dacă respectau instrucţiunile simple de a privi direct în faţă la semnul de ieşire şi apoi de a întoarce capul şi a privi direct în spate la poster, corpul executa răsucirea foarte uşor.
Simpla schimbare a direcţiei privirii îi ajuta să-şi schimbe poziţia corpului fără efort.
În experienţa aceasta am văzut, încă o dată, lecţia pe care Duhul Sfânt mi-o transmite cu răbdare în plan spiritual:
Noi ne deplasăm în direcţia în care privim.
Când privim la eşecurile trecute, păşim către autocondamnare. Când ne uităm la circumstanţele dificile prezente, mergem către descurajare.
Dar când ne uităm ţintă la Isus, ne îndreptăm către bucurie, către un viitor şi o nădejde, către siguranţă, linişte sufletească şi biruinţă.
Doamne scump, ajută-mă ca, în fiecare pas făcut, în fiecare rugăciune înălţată şi in fiecare clipă trăită, să privesc ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei mele. Amin!
Kelly Mowrer