Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci laTine îmi înalţ sufletul. – Psalmii 143:8
În acea dimineaţă, înainte de a merge la lucru, m-am rugat cu cuvintele din Psalmii 143:8. Cam la treizeci de minute după ce am ajuns la lucru, unul dintre manageri mi-a pus mai multe întrebări care păreau destul de nevinovate, dar care totuşi m-au alarmat. „Am probleme?” am întrebat eu.
„Este destul de rău”, a răspuns ea. Şi astfel a început ziua pe care aş putea-o numi cea mai rea zi de lucru din aproape şapte ani. L-am sunat pe soţul meu să îl anunţ că situaţia nu părea să arate bine şi că era posibil să mă întorc acasă mai devreme (şi posibil să nu trebuiască să mai plec). Am plâns şi m-am rugat. După întâlniri, apeluri telefonice şi multe e-mailuri, am înţeles că o instruire pentru îmbunătăţirea calităţii degenerase în ceva destul de urât din cauza unei greşeli din partea mea. Simţământul că sfârşitul era aproape m-a cuprins, aşa că am început să îmi strâng lucrurile personale şi, cu lacrimi în ochi, mi-am făcut ordine pe birou. În acelaşi timp încercam să îmi îndeplinesc responsabilităţile urgente în cazul în care mi se încheia contractul. Unul dintre manageri a venit la mine şi, încercând să mă susţină, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: „Rezistă.” Compasiunea ei a deschis porţile lacrimilor şi am alergat în grabă undeva unde puteam avea intimitate.
De ce, Doamne? am strigat eu. M-am rugat şi Ţi-am cerut să îmi arăţi bunătatea şi mila Ta. Aşa îţi arăţi Tu dragostea? Vrăjmaşul dorea să îmi surzească urechile şi să nu mai aud acel glas blând şi dulce: Da, aşa o arăt, copilul Meu. Deschide ochii şi priveşte.
Apoi, deşi îmi şiroiau lacrimile, simţeam că sufletul meu dă pe dinafară de laudă. „Lăudat fie Domnul, El este vrednic de toată lauda.” Am simţim calm şi pace. Ai dreptate, Doamne, am răspuns eu. Întreaga echipă de management s-a strâns în jurul meu, luând presiunea asupra lor, ducând lupta în locul meu. În mod instinctiv au venit să îşi arate susţinerea, deşi nu ştiau ce se întâmplă. Când am intrat înăuntru, managera mea mi-a spus că fie voi fi suspendată, fie mi se va desface contractul de muncă în loc să primesc o scrisoare de avertizare. Nici chiar această veste nu mi-a putut răpi calmul interior. Eu slujesc Dumnezeului Celui Atotputernic, care mă iubeşte. El niciodată nu mă va părăsi.
În momentul în care scriu aceste rânduri, încă nu ştiu verdictul final, dar sunt încrezătoare că Dumnezeu îmi va purta de grijă. Şi tu ai această asigurare. Bunătatea plină de iubire pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de împăratul David este aceeaşi bunătate plină de iubire pe care El o are faţă de mine şi de tine.
Aminata Coote