Proteza dentară pierdută

Devoțional de seară 19 martie 2019

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. – Romani 8:28

Era o după-amiază frumoasă de vineri. Am plecat de acasă la ora unu pentru a merge la medic. Tocmai ce terminam de mâncat nişte fructe şi nuci când am intrat în jeepul meu. Deoarece am proteză dentară parţială, am hotărât să îmi scot proteza şi să o pun într-un şerveţel, pe care l-am pus în buzunarul exterior al genţii. Apoi mi-a trecut un gând prin minte: Poate vei pierde proteza. Totuşi, am lăsat proteza în buzunarul genţii şi am plecat la programarea pe care o aveam.

Înainte de a mă întoarce acasă, trebuia să mai opresc în trei locuri. Când am ajuns acasă, foarte dezamăgită, am descoperit că şerveţelul cu proteza nu mai era în buzunarul de la geantă. Am căutat peste tot în geantă şi am scos totul afară. Inima a început să îmi bată tot mai repede. Îmi aminteam de simţământul poate vei pierde proteza la care nu luasem aminte mai devreme. Eram atât de dezamăgită, în special gândindu-mă la suma mare de bani pe care trebuia să o dau pentru a înlocui proteza.

Soţul meu a ajuns acasă după mine. El a spus că ar fi trebuit să mă întorc să caut proteza în locul în care am parcat pentru a merge la programarea la medic. Dar mă gândeam că poate a căzut din geantă şi o altă maşină a trecut peste proteză.

Duminică după-masă, mergând la sărbătorirea unei zile de naştere, soţul meu a luat-o cu maşina pe strada din apropierea locului unde parcasem maşina vineri. Am hotărât să mergem să căutăm şerveţelul. Curând, am găsit o parte din proteză pe asfalt – încă era în şerveţel! Am căutat şi cealaltă parte. În doar câteva minute, soţul meu a găsit şi cealaltă parte. Proteza era puţin prăfuită, dar nu trecuse nicio maşină peste ea. Eram foarte entuziasmată de faptul că Dumnezeu o protejase, în ciuda faptului că eu nu am ascultat de avertizarea Lui. Când am ajuns acasă, soţul meu a curăţat proteza şi acum arăta ca nouă.

Putem învăţa trei lecţii din această experienţă. În primul rând, atunci când Duhul Sfânt ne vorbeşte, noi ar trebui să ascultăm.

Al doilea lucru, praful de pe proteză ne poate reaminti că păcatul ne poate murdări, dar Isus este în stare să ne cureţe.

Al treilea lucru, Dumnezeu ne poartă de grijă chiar şi atunci când suntem neascultători.


Janice Fleming-Williams

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro