Provocarea

Devoțional zilnic 1 iulie 2019

Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must. Proverbe 3:9-10

Îți plac provocările? Tocmai ai citit una. Îmi povestea un prieten despre cum l-a încercat el pe Dumnezeu.
În ziua salariului a pus deoparte pentru a dărui Domnului dublu decât o făcea de obicei iar rezultatul nu s-a lăsat așteptat prea mult. Următoarea lună a primit un bonus foarte consistent de la locul de muncă, mult mai mult decât dăduse el. Provoacă-te. Este singurul drum care te face să evoluezi. Poate fi vorba de bani, lucruri materiale sau altceva. Dumnezeu Își ține întotdeauna promisiunile.

Sorin Bălăceanu, Instructor de exploratori Pătrăuți

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro