Pune-mă la încercare

Devoțional de seară

Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună. – 2 Corinteni 9:8

Odată ascultam o predică la televizor şi predicatorul şi-a spus povestea lui de viaţă, afirmând că Domnul l-a binecuvântat din belşug. Următoarea lui întrebare mi-a atras atenţia: „L-ai pus vreodată pe Domnul la încercare?” Această întrebare a continuat să îmi răsune în urechi, în special când citeam experienţele celor care spuneau că au cerut şi au acţionat pe baza făgăduinţelor lui Dumnezeu şi au simţit implicarea Sa în viaţa lor.

M-am gândit şi m-am rugat după întrebarea predicatorului. Apoi, într-o zi din anul 2009, am simţit îndemnul să încep să fac ceva ca răspuns la această întrebare. Mi-am spus în gândul meu: Nu am mult, dar Îi voi pune pe Dumnezeu la încercare. Nu regret că am făcut acest lucru. De fapt, mi-am dorit să fi început mai devreme după ce am văzut binecuvântarea şi fericirea pe care am simţit-o ca rezultat.

În acel an am început să dau a doua zecime lunară, în ciuda dificultăţilor financiare, şi, de asemenea, trimiteam şi ajutor financiar familiei mele. La început a fost foarte greu. Adesea am fost ispitită să îmi încalc promisiunea făcută Domnului, dar totuşi, prin dragostea şi harul Său, Dumnezeu m-a ajutat să birui toate aceste încercări şi ispite. Am început să pun deoparte a doua zecime într-un plic. Acei bani îi foloseam pentru diverse proiecte misionare: pentru susţinerea pastorilor laici, lucrarea prin radio, lucrarea în închisori, hrănirea copiilor străzii, daruri pentru cei săraci şi cumpărarea de cărţi religioase care să fie împărţite gratuit. Dumnezeu m-a binecuvântat nespus!

Deşi nu am inclus rezultatele în urma lucrării în penitenciare în perioada 2009-2012, alţii au spus că peste 100 de puşcăriaşi au primit botezul. Până în noiembrie 2013, 312 deţinuţi şi-au predat inima Domnului. În noiembrie 2014, cu ajutorul lucrării în penitenciare au fost botezate 112 suflete preţioase. Lucrarea prin radio are acum o biserică-mamă. Sunt uimită! Eu sunt în Germania şi proiectul nostru misionar este în Filipine, dar Dumnezeu ne-a binecuvântat din plin. Nu doar atât… El m-a binecuvântat şi financiar. La Dumnezeu, nimic nu este imposibil. „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii” (Proverbele 16:9).

„Puneţi-Mă astfel la încercare – zice Domnul oştirilor — şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).

Vă provoc, surori în Hristos, să Îi puneţi pe Domnul la încercare şi să aşteptaţi. El este credincios făgăduinţelor Sale.


Loida Gulaja Lehmann

Leave a CommentSubmit