Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi (…) căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa. – Deuteronomul 31:6
Am auzit ţipete. Nu puteam distinge ce auzeam, dar era un sunet alarmant. (Acest eveniment s-a petrecut în urmă cu 40 de ani.) Locuiam într-un apartament şi, la acel moment, eram pe balcon împreună cu o prietenă. Am auzit ţipete care păreau că provin de la un copil. Eu nu sunt o persoană conflictuală şi nu îmi place deloc agitaţia. Dar am ştiut că trebuia să fac ceva şi că puterea lui Dumnezeu era cea care mă îndemna să dezleg misterul.
Sunetele veneau de la subsol. Fiecare apartament avea repartizată o boxă de depozitare, din beton, fără ferestre şi cu o uşă ca de cuşcă. îngrozită, am descoperit că un copil ţipa din una din acele încăperi, din întuneric. Era foarte speriat, fiind încuiat acolo. I-am spus că merg să caut ajutor şi am bătut la uşa celui mai apropiat apartament. A răspuns o femeie. Am întrebat-o dacă băieţelul care striga era al ei.
Mi-a răspuns că este pedepsit. Eu i-am răspuns că trebuia să îl lase să iasă. Femeia a refuzat, aşa că am spus că voi chema poliţia. Am fost foarte hotărâtă şi parcă niciodată înainte nu mai făcusem aşa ceva. Pe atunci aveam puţin peste douăzeci de ani şi nu mă simţeam deloc bine să fac ce făceam.
În cele din urmă, femeia a fost de acord să lase copilul afară. În acel moment a coborât şi prietena mea, aşa că am plecat amândouă, dar nu înainte de a ne asigura că băieţelul este liber. Dincolo de faptul că părea foarte supărat, fizic părea să fie bine. Dar cine poate şti ce traumă emoţională s-a produs în el în acea zi?
Dimineaţa următoare am mers la serviciu. După o zi, când i-am întrebat pe administratorii complexului de apartamente, aceştia mi-au spus că familia cu băieţelul se mutase înapoi în ţara de origine. Doar atunci mi-am amintit că mai văzusem un copilaş în apartament în acea zi nefastă. Era în scutece şi mi-am adus aminte că avea un braţ în ghips. M-am întristat foarte tare. Tot ce am mai putut face a fost să înalţ o rugăciune ca cei doi băieţi să fie ocrotiţi.
Uneori ne găsim în situaţii în care nu ştim ce să facem. Ştiu că Dumnezeu nu doreşte să ne pună în calea răului, dar, dacă simţim că Duhul Sfânt ne vorbeşte, aşa cum mi-a vorbit mie în acea zi, atunci El ne va conduce să facem ceea ce trebuie să dacem. Sunt bucuroasă că am urmat îndemnurile Sale puternice şi am găsit curajul de a acţiona. Dumnezeu a fost cu mine la fiecare pas. El este şi cu tine.
Jean Dozier Davey