Puterea rugăciunii

Devoțional zilnice 25 mai 2018

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. – Ioan 14:14

Rugăciunea este metoda lui Dumnezeu de a ne ţine în ton cu El şi condiţia pentru a primi cele mai preţioase binecuvântări ale Sale. Cercetând Scriptura putem vedea că Dumnezeu ne dă unele binecuvântări necondiţionat, fie că ne rugăm sau nu (Matei 5:45). Alte binecuvântări sunt rezervate pentru cei care cer cu o inimă plină de credincioşie (Prov. 28:9). Hristos a scos în evidenţă această condiţie când a spus: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:14). Dar unii oameni, ca George Müller, au mers chiar mai departe decât ne-am aştepta şi au trăit o viaţă de dependenţă totală de Dumnezeu.

George Müller (1805–1898) s-a născut în Germania, dar pe când avea 23 de ani s-a mutat la Londra pentru a lucra ca misionar printre evrei. Lucrurile nu au decurs cum se aştepta şi pe 25 mai 1832 s-a mutat la Bristol, Anglia. Acolo a înfiinţat şi condus orfelinatul Ashley Down, îngrijind 10 024 de copii în timpul vieţii sale. El a mai deschis 117 şcoli, unde se oferea educaţie creştină la peste 120 000 de copii. Întregul sistem de orfelinat a fost condus prin rugăciune, fără a cere bani. Müller a ţinut evidenţa la peste 50 000 de rugăciuni ascultate, susţinând că niciuna din rugăciunile lui nu a rămas fără răspuns.

Unul dintre cele mai bine cunoscute răspunsuri a venit într-o dimineaţă când 300 de copii erau pregătiţi să meargă la şcoală, dar nu aveau hrană pentru micul dejun. Müller le-a cerut să se aşeze la masă şi să mulţumească pentru mâncare. Când au încheiat rugăciunea, la uşă a bătut brutarul, care le-a adus suficientă pâine proaspătă pentru a-i hrăni pe toţi, şi lăptarul, care le-a dat zece bidoane de lapte, pentru că trăsura lui se stricase chiar în faţa orfelinatului.

Călătorind înspre America, Müller s-a apropiat de căpitanul vaporului ca să-i vorbească despre o programare pe care o avea în Quebec în acea sâmbătă după-amiază. Căpitanul i-a răspuns că din cauza ceţii dense le va fi imposibil să ajungă la timp. Atunci Müller a răspuns: „Nu, ochiul meu nu este pe densitatea ceţii, ci pe Dumnezeul cel viu, care controlează orice situaţie din viaţa mea.” El s-a rugat, şi în mai puţin de cinci minute ceaţa a dispărut. Căpitanul a devenit creştin.

Müller a avut o viaţă de rugăciune intenţională şi noi putem fi la fel. Poate Dumnezeu nu va răspunde întotdeauna rugăciunilor aşa cum ne dorim, dar El niciodată nu lasă fără răspuns o rugăciune sinceră. Poţi avea încredere în El!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro