Puțin râs

Bucură-te tinere, de tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr. Eclesiastul 11,9

Bill şi Gloria Gaither au un cântec care se referă la sunetele copiilor când se joacă. Există ceva mai înviorător ca râsul copiilor în timp ce se joacă? Păcat că atât de mulţi dintre noi pierd această „muzică” veselă, în timp ce îmbătrânim şi suntem cufundaţi în vieţile noastre pline de stres. Ne e dor de distracţie şi împlinire, de satisfacţie la serviciu şi de puterea pozitivă a păcii. Şi ajungem în necaz, în loc de plăcere şi criză, în loc de calm.

În căutarea mea după o viaţă lipsită de stres, am urmat exemplul regelui David şi am încercat să încetinesc ritmul şi să vin în comuniune cu Dumnezeu, prin rugăciune şi meditaţie.

Aşa cum îndeamnă apostolul Pavel, am căutat pacea, bucuria şi mulţumirea. Dar îmi lipsea ceva. Am descoperit răspunsul într-o zi când nepoţelul meu, Calvin, a început să râdă, în timp ce se juca cu o jucărie de plastic. În joacă am spus „stop” şi el a râs mai tare. Era contagios şi curând amândoi râdeam atât de tare, încât nu mai puteam vorbi.

Mai târziu, Calvin a murmurat în timp ce-şi trăgea respiraţia: „Nu ştiam că poţi râde, tanti Caroline!”

Asta m-a lovit! A devenit viaţa mea zilnică atât de complet impregnată cu seriozitatea de a exista doar, încât am uitat să mai râd?

Dr. Lee Burke, un specialist în îngrijire preventivă, de la Universitatea Loma Linda, spune: „Cred că râsul prelungeşte viaţa cu luni, poate chior cu ani. Veselia este un medicament bun”. Burke, a cărui lucrare este revăzută în Journal of the National Cancer Institute, menţionează o duzină de studii ştiinţifice, care arată că sfatul Bibliei este foarte potrivit: „O inimă veselă este un bun leac” (Proverbe 17:22). Dr. David Spiegel de la Facultatea de medicină a Universităţii Stanford este de acord: „Este foarte posibil ca veselia să fie un factor care determină longevitatea.”

Când facem un efort conştient, ca să ajungem în contact cu Dumnezeu, să gândim pozitiv şi să fim cu adevărat mulţumiţi. În cele din urmă, aceste trăsături vor deveni a doua noastră natură. Sunt recunoscătoare pentru ceea ce am învăţat de la David şi Pavel, dar sunt cel mai mult recunoscătoare micului Calvin pentru muzica râsului lui.

Găseşte ceva astăzi care să te facă să râzi. Admiră lucrurile minunate pe care le-a creat Dumnezeu, ca tu să te bucuri de ele.

Găseşte bucurie doar în faptul de a fi în viaţă.

Caroline Watkins

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro