Puzzle-ul vieţii mele

Devoțional zilnic 12 februarie 2020

Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Filipeni 1:6

Un alt puzzle. Mă bucur mult de liniştea pe care o aduce în casă un puzzle, dar dintr-odată aceasta
este întreruptă.

— M-am uitat peste tot, mami, şi nu este aici! Este verde, iar aici nu este niciuna verde.

Şi sare din scaun şi se duce în cealaltă cameră, unde sunt depozitate celelalte cutii de puzzle. Este foarte sigur că piesa lipsă împiedică orice progres. Oh, micul meu copil! Ai atât de multe de învăţat!

— Dulceaţă, vino înapoi şi ocupă-te de piesele pe care le ai, bine? După ce le îmbini, o să ne uităm după cea lipsă.

Se întoarce şovăind să continue lucrul la puzzle.

Dar, după 10-20 de minute, imaginea e completă. Nu lipseşte nicio piesă. A fost atât de sigur că lipsea o piesă, dar s-a dovedit că aceasta fusese acolo de la bun început.

Mă gândesc la viaţa mea, ce pare asemănătoare cu un puzzle uneori. Un talmeş-balmeş. În bucăţi. Vreau atât de mult să potrivesc piesele şi să văd produsul final! Dar, dintr-odată, mă opresc. O piesă lipsă? Sunt sigură că lipseşte, nu are cum. Dar unde este? Doamne, lipseşte o piesă din viaţa mea şi nu pot continua fără ea. Trebuie să o găsesc chiar acum! Acum! Ai văzut-o?

Răspunsul Lui sună surprinzător de cunoscut. „Copila mea, relaxează-te şi aşteaptă puţin! Uite-te la piesele din faţa ta! Tot ce ai nevoie pentru a completa acest puzzle, pentru a-ţi trăi viaţa, este deja aici!”

Zece, douăzeci (sau chiar mai mulţi) ani trec, iar puzzle-ul meu pare că se apropie de stadiul final. Continui să găsesc exact în faţa mea piesele de care am nevoie. Uneori cred că m-am blocat, dar după aceea o văd, fix în faţă. Piesă cu piesă. Una câte una. Încet, învăţ că Dumnezeu mi-a dat deja tot ce am nevoie pentru a deveni frumosul tablou pe care El l-a plănuit.

Doamne, ajută-mă să mă încred în Tine, având certitudinea că aceste piese amestecate vor fi într-o bună zi o operă de artă!


Elizabeth Fresse

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro