Răpiți pentru a fi întotdeauna cu Hristos

Devoțional zilnice 20 decembrie 2018

Apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:17)

Isus vine, dar nu ca la prima Sa venire, un prunc în ieslea Betleemului, nu aşa cum a intrat în Ierusalim, când ucenicii îl lăudau pe Dumnezeu cu voce tare şi strigau „Osana”, ci cu toată slava Tatălui şi însoţit de oştirea îngerilor sfinţi. Ca să-L însoţească în drumul Său spre pământ, întreg cerul se va goli de îngeri. Sfinţii aşteptători vor privi la El şi la ceruri aşa cum priveau „bărbaţii galileeni” atunci când El S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor. Apoi, numai aceia care sunt sfinţi, aceia care au urmat în totul blândul lor Model vor exclama cu bucurie entuziastă în timp ce îl privesc: „lată, Acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25:9). Şi ei vor fi schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă” (1 Corinteni 15:52), care îi va trezi pe sfinţii adormiţi şi-i va chema la viaţă din paturile lor de pulbere, îmbrăcaţi într-o glorioasă nemurire, strigând: „Victorie!” Victorie asupra morţii şi asupra mormântului. Sfinţii în viaţă sunt transformaţi şi sunt luaţi împreună cu ei, pentru a-L întâlni pe Domnul în văzduh şi pentru a nu mai fi niciodată despărţiţi de obiectul iubirii lor. (Review and Herald, 10 iunie 1852)

Urmaşilor Săi credincioşi, Domnul Hristos le-a fost un tovarăş zilnic şi un prieten apropiat. Ei au trăit într-o strânsă legătură, într-o continuă comuniune cu Dumnezeu. Peste ei a răsărit slava Domnului. În ei se reflectă lumina cunoştinţei şi slavei lui Dumnezeu. Acum, ei se bucură de razele neumbrite ale strălucirii şi slavei Regelui măririi, în toată maiestatea Sa. Ei sunt pregătiţi pentru comuniunea cu cerul, pentru că au cerul în inimile lor.

Plini de bucurie că mântuirea lor se apropie, ei merg în întâmpinarea Mirelui, spunând: „lată, Acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25:9). (Parabolele Domnului Hristos, p. 421)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro