Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. – 1 Corinteni 2:14
Mulţi oameni confundă credinţa cu credulitatea și pun raţiunea deasupra credinţei. Poate nicio altă mișcare din istorie nu a subliniat rolul supradimensionat al raţiunii și al libertăţii cum a făcut-o Revoluţia Franceză (1789–1799). Cu o agendă puternic anticreștină, revoluţia a transformat chiar multe biserici franceze în temple ale raţiunii. Pe 10 noiembrie 1793, o gigantică petrecere imorală a fost dată la Paris în cinstea Raţiunii și a Libertăţii, în care o femeie a fost purtată spre Catedrala Notre Dame și sacralizată ca Zeiţa Raţiunii. Potrivit New Monthly Magazine (1868), republicana activistă Madame Momoro (Sophie Momoro) a fost proclamată Zeiţa Raţiunii, iar actriţa Mademoiselle Maillard (Marie-Therese Davoux) a fost numită Reprezentanta frumuseţii și a naturii.
În plus, iluminismul a stimulat o recitire istorico-critică sceptică a Bibliei. Respingându-i originea și inspiraţia divină, scolasticii critici au privit Biblia ca o simplă exprimare a mediului social-cultural în care a fost scrisă. Minunile au fost fie respinse, fie reinterpretate ca fiind produse de cauze naturale. Profeţiile biblice au fost clasificate ca vaticinium ex eventu, care înseamnă profeţie după ce evenimentul s-a întâmplat. Astfel, raţiunea omenească a devenit judecătorul Scripturii, subminându-i puterea transformatoare.
În 1 Corinteni 2:14, Pavel pune în contrast raţionamentul firesc cu cel duhovnicesc. Vorbind despre raţiunea duhovnicească, Martin Luther recunoștea că, „dacă este iluminată de Duhul Sfânt, raţiunea ajută la interpretarea Sfintelor Scripturi” (Table Talks, nr. 439). Cu privire la raţiunea firească, reformatorul a avertizat: „Raţiunea este cel mai mare dușman pe care-l are credinţa: nu vine niciodată în ajutorul lucrurilor spirituale, ci de cele mai multe ori luptă împotriva Cuvântului divin, tratând cu dispreţ tot ceea ce vine de la Dumnezeu” (Table Talks, nr. 353).
Credinţa care mântuiește este un dar de la Dumnezeu care trece dincolo de raţiune, ducându-ne la realităţile spirituale/cerești (Evrei 11:1). Chiar Isus i-a spus Martei: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11:40). Astfel, dă-i voie credinţei adevărate să reorienteze și să îmbogăţească capacitatea ta de a gândi!