Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut mare, am lepădat ce era copilăresc. (1 Corinteni 13:11)
Noi nu trebuie să rămânem pentru totdeauna copii în cunoaşterea şi experienţa noastră privind lucrurile spirituale. Să nu ne exprimăm întotdeauna în limbajul cuiva care abia L-a primit pe Hristos, ci rugăciunile şi predicile noastre trebuie să crească în înţelepciune, pe măsură ce înaintăm în experienţa adevărului. Limbajul unui copil de şase ani şi al unuia de zece ani nu ne va plăcea şi cât de dureros ar fi să auzi expresii ale unei inteligenţe copilăreşti de la cineva care a ajuns la anii maturităţii. Când o persoană se maturizează, de la ea se aşteaptă o inteligenţă corespunzătoare, în raport cu anii ei şi şansele pe care le-a avut. (…) Deci, dacă aşteptăm această manifestare a inteligenţei progresive de la un copil, pe măsură ce anii trec, nu trebuie să aşteptăm, de asemenea, să îl vedem pe creştin crescând în har şi experienţă?…
Dumnezeu ne-a dat multe avantaje şi oportunităţi şi, când va veni ultima mare zi şi vom vedea ce am fi putut realiza, dacă am fi folosit avantajul ajutorului pe care Cerul ni l-a asigurat; când vom vedea cât şi cum am fi putut creşte în har, privind aceste lucruri aşa cum le priveşte Dumnezeu, văzând ceea ce am pierdut prin faptul că nu am crescut până la statura de bărbaţi şi femei în Hristos, atunci vom dori să fi fost mult mai conştiincioşi. (Youth’s Instructor, 28 iunie 1894)
Dumnezeu nu doreşte să rămâneţi nişte începători. În lucrarea Sa, El are nevoie de tot ce puteţi dobândi aici în direcţia cultivării intelectuale şi a unui discernământ ferm. El doreşte să ajungeţi în vârful scării şi apoi să puneţi piciorul în împărăţia lui Dumnezeu.
Domnul doreşte ca voi să înţelegeţi poziţia pe care o ocupaţi ca fii şi fiice ale Celui Preaînalt, copii ai împăratului ceresc. (Youth’s Instructor, 10 mai 1900)