Respect

Devoțional zilnic 2 aprilie 2020

Învaţă-i poruncile şi legile şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă. Exodul 18:20

Era luni şi mai erau doar câteva ore înainte de lecţia lui de pian. Stăteam pe un scaun lângă el, în timp ce trecea rapid şi neatent prin repertoriu, nerăbdător să termine cât mai rapid cu repetatul.

– Hai să o cântăm încă o dată, dragul meu, i-am zis. De data asta nu te mai grăbi atât de mult. Ia-o mai încet, ca să poţi nimeri toate notele.

Şi-a dat ochii peste cap şi a suspinat melodramatic.

– O ştiu! a răspuns cu dispreţ. Nu are nimeni din casa asta puţin creier?

Stăteam acolo, destul de şocată de cuvintele lui, încercând să decid care ar fi reacţia cea mai bună la această afirmaţie nerespectuoasă venită de la un băiat care, în mod normal, era atât de sensibil şi de atent.

– Hmm, i-am răspuns pe o voce blândă, ai spus un lucru foarte răutăcios şi jignitor.

El s-a întors şi s-a uitat la mine ca şi cum m-ar fi văzut pentru prima dată, având ochii mari şi dând din cap că a înţeles mesajul. Am fost uşurată văzând cât de rapid asimilase mesajul meu şi am fost recunoscătoare pentru puţinul efort necesar din partea mea.

Cu mai mulţi ani în urmă, poate că aş fi reacţionat diferit. Aproape că am făcut-o şi atunci. Dacă aş fi permis supărării mele să gestioneze situaţia, el ar fi învăţat o lecţie complet diferită în acea zi. L-aş fi învăţat că furia este un răspuns potrivit la răutate. În schimb, L-am lăsat pe Dumnezeu să-mi îndulcească reacţia, răspunzând cu dragoste la lipsa lui de respect. Drept rezultat, el a învăţat un mod mai bun de a reacţiona la insultă.

Şi eu am învăţat o lecţie importantă în acea zi: uneori singura disciplină necesară este respectul şi răbdarea, în special când primim exact opusul. Atitudinile noastre sunt nişte instructori mult mai eficienţi decât ar putea fi cuvintele noastre, iar atunci când exersăm răbdarea şi autocontrolul, noi ne învăţăm copiii să procedeze la fel.

Tată, Îţi mulţumesc pentru lecţiile Tale de milă şi iertare! Dă-ne răbdare de la Tine atunci când a noastră s-a terminat şi ajută-ne să nu ne punem niciodată în calea lecţiilor pe care Tu doreşti să le înveţe copiii noştri de la noi!

Carey Pearson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro