Roda – beată de bucurie

Devoțional zilnic 18 octombrie 2019

A cunoscut glasul lui Petru. Şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înlăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. Fapte 12:14

Uneori emoţiile ne răvăşesc comportamentul şi nu mai reacţionăm cum trebuie. Şocul bucuriei, ca şi al necazului, produce acelaşi efect de dezorganizare a acţiunilor. Deruta poate să dureze câteva momente, până când se restabileşte ordinea. În asemenea momente, totul este să-ţi poţi reveni cât mai repede, să-ţi reiei cursul normal al gândirii şi să faci ceea ce este necesar.

Roda, fata din casa unde se aflau ucenicii la o întrunire de rugăciune, a auzit bătăi în uşă şi a mers să vadă cine este şi ce doreşte. Cum motivul adunării de rugăciune era detenţia lui Petru, iar Roda a auzit chiar glasul apostolului care cerea să i se deschidă, a fost atât de surprinsă de această noutate, încât, în loc să deschidă, a alergat la fraţi să le dea vestea. În acest timp. Petru continua să bată. Cum discuţia din cameră se prelungea din cauza neputinţei ucenicilor de a crede o asemenea veste, Petru şi-a intensificat bătăile, iar când în sfârşit cineva a îndrăznit totuşi să deschidă, starea de perplexitate s-a extins asupra tuturor celor prezenţi.

Rugăciunile fraţilor au fost atât de repede onorate de intervenţia lui Dumnezeu, încât nici nu le venea să creadă. Uimirea i-a lăsat fără cuvinte. Dar Petru, după ce le-a istorisit în grabă cum un înger al Domnului l-a dezlegat şi l-a scos afară din temniţă, a luat îndată măsurile de siguranţă care se impuneau. Nu era timp de pierdut, pentru că intervenţia divină cerea şi o acţiune omenească pe măsură. Curând, Irod avea să-l caute, şi nu era cazul să piardă un avantaj oferit cu atâta ingeniozitate şi generozitate de Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

Când te surprinde graba cu care Dumnezeu îţi răspunde la rugăciuni, trebuie să-ţi revii repede, pentru a nu pierde avantajele oferite.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro