Rugăciuni de formă și rugăciuni ale credinței

Devoțional zilnice

Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. (Matei 6:7)

Sunt două feluri de rugăciuni – rugăciunea de formă și rugăciunea credinței. Repetarea unor fraze dinainte stabilite, obișnuite, inima nesimțind în niciun fel nevoia de Dumnezeu, constituie rugăciunea formală… Trebuie să fim foarte atenți ca, în toate rugăciunile noastre, să prezentăm nevoile inimii, iar cuvintele rostite să reflecte ceea ce dorim să spunem. Toate cuvintele înflorite la comanda noastră nu valorează nici măcar cât o singură dorință sinceră exprimată. Cele mai elocvente rugăciuni, dacă nu exprimă adevăratele simțăminte ale inimii, nu sunt decât repetări de cuvinte în van. Rugăciunea care vine dintr-o inimă deschisă, în care sunt exprimate nevoile simple ale sufletului ca și cum i-am adresa o cerere unui prieten pământesc, așteptând să fie împlinită – aceasta este rugăciunea credinței. Vameșul care s-a dus la templu să se roage constituie un bun exemplu de închinător sincer și devotat. El simțea că e un păcătos și marea sa nevoie l-a condus să dea frâu liber dorinței sale profunde: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”

Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu trebuie să avem ceva să-I spunem legat de viața noastră prezentă. Lista lungă și neagră a tuturor păcatelor noastre este cunoscută ochilor Celui Infinit. Registrul este complet; niciuna dintre ofensele noastre nu este trecută cu vederea. Însă Cel care a lucrat în mod minunat cu slujitorii Săi din vechime va asculta rugăciunea credinței și ne va ierta nelegiuirile. El a promis și Își va împlini cuvântul. (…)

După ce I-am adresat cererile, noi suntem cei care trebuie să răspundem acestor cereri pentru noi înșine, pe cât este posibil, și să nu așteptăm ca Dumnezeu să facă ceea ce noi putem face pentru noi înșine… Ajutorul divin trebuie să se îmbine cu eforturile, aspirațiile și puterea omenească… Nu putem să rezistăm prin rugăciunile altora atâta vreme cât noi înșine neglijăm să ne rugăm, căci Dumnezeu nu ne-a promis așa ceva. Nici chiar puterea divină nu poate ridica la cer un singur suflet care nu vrea să facă eforturi în ceea ce-l privește. (…)

Cerul poate fi atins de fiecare dintre noi dacă vom depune eforturi conform cu Legea lui Dumnezeu, făcând voia Domnului Isus și crescând potrivit chipului Său. Eșecurile temporare trebuie să ne determine să ne bizuim și mai mult pe Domnul Hristos și vom continua să ne prezentăm cererile cu stăruință, cu inimă îndrăzneață, voință hotărâtă și scop precis. – Signs of the Times, 14 august 1884.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit