Cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer? (Luca 11:13)
Urmărește ediția video aici.
Promisiunea Duhului Sfânt era cea mai strălucitoare speranță și consolarea cea mai puternică pe care Domnul Hristos ar fi putut s-o lase ucenicilor Săi atunci când S-a înălțat la ceruri. Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu fuseseră îngropate sub gunoiul interpretării eronate; preceptele omenești, plăsmuirile ființelor finite fuseseră înălțate mai presus de Cuvântul viului Dumnezeu. Sub puterea Duhului Sfânt, apostolii au delimitat adevărul de teoriile false și au dat poporului Cuvântul vieții.
Duhul lui Dumnezeu i-a inspirat pe slujitorii Săi care, fără teamă, au rostit adevărurile care le fuseseră încredințate. Şi, având această demonstrație a puterii Duhului, iudeii nu au putut decât să-și vadă vinovăția de a refuza dovezile trimise de Dumnezeu. Însă ei nu au cedat și au rămas în împotrivirea lor nelegiuită. (…)
Trebuie să ne rugăm pentru împărtășirea Duhului Sfânt ca remediu pentru sufletele bolnave de păcat. Adevărurile revelației, simplificate și făcute ușor de înțeles, sunt acceptate de mulți ca suplinind tot ce este esențial; însă Duhul Sfânt, lucrând asupra inimii, trezește o dorință arzătoare după adevărul neatins de eroare. Cei care doresc să știe cu adevărat ce este adevărul nu pot rămâne în ignoranță; căci adevărul cel prețios îl răsplătește pe căutătorul stăruitor. Trebuie să simțim puterea de convertire a harului lui Dumnezeu, și eu îi îndemn pe toți aceia care și-au închis inima față de Duhul lui Dumnezeu să descuie ușa și să se roage cu ardoare: „Rămâi cu mine!”
Domnul dorește ca fiecare dintre copiii Săi să fie bogat în credință, și această credință este rodul lucrării Duhului Sfânt asupra minții. Ea sălășluiește în fiecare suflet care dorește să o primească.
Duhul Sfânt nu lasă niciodată fără ajutor sufletul care privește la Isus. El ia din lucrurile lui Isus și le arată căutătorului. Iar dacă ochii sunt păstrați ațintiți asupra Domnului Isus, lucrarea Duhului nu încetează până când sufletul nu ajunge asemenea chipului Său. Sub influența plină de har a Duhului, păcătoșii sunt schimbați în duhul și scopul vieții lor până ce devin una cu Hristos. Devotamentul lor pentru Dumnezeu crește; ei flămânzesc și însetează după neprihănire și, privind la Hristos, sunt schimbați din slavă în slavă și devin tot mai mult asemenea Mântuitorului lor. – Signs of the Times, 27 septembrie 1899