Să alergăm în alergarea…

Devoțional zilnic

Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. – Evrei 12:1

La începutul anului 2012, mi-am propus obiectivul de a alerga la semimaraton (21 km) pentru a strânge bani în vederea reconstruirii unei săli de clasă la şcoala din satul în care a crescut tatăl meu. Deoarece nu am mai alergat niciodată pe o distanţă atât de mare, am urmat un program de antrenament care să mă ajute să avansez de la a alerga doar zece kilometri la douăzeci şi unu de kilometri. Asta însemna să alerg trei zile pe săptămână, devenind tot mai rezistentă, mai puternică şi mai rapidă. În zilele ploioase alergam doar pe banda rulantă. Întotdeauna îmi propuneam să îmi ating obiectivul pentru ziua respectivă. M-am antrenat sârguincios preţ de câteva luni, ţinând cont de termenul-limită din septembrie. Alergam doar pe suprafeţe relativ drepte şi am început să mă familiarizez cu rutele alese. Uneori întâlneam aceleaşi persoane când alergam. Pentru a mă pregăti şi mai bine, alergam la ore diferite, dimineaţa devreme sau seara.

În lunile de pregătire a trebuit să particip la o întâlnire de afaceri în afara oraşului. Orăşelul acela mic avea dealuri înclinate şi frumoase şi apusuri şi răsărituri uimitoare. Dealurile mi-au testat puterea şi rezistenţa. În prima zi când am ieşit la alergat, traseul în susul dealului a fost cu adevărat o provocare pentru mine, am avut nevoie de multă disciplină şi hotărâre. La vale a fost diferit: am alergat mai repede, a fost mai palpitant şi chiar amuzant. Până la sfârşitul săptămânii am început să aştept cu nerăbdare orele de antrenament, deşi uneori eram puţin îngrijorată de urcatul dealului.

Într-o dimineaţă eram la devoţionalul personal cu Dumnezeu şi atunci m-am gândit că antrenamentul fizic se aseamănă foarte mult cu viaţa noastră spirituală. Dumnezeu constant ne cheamă intr-un loc mai înalt, la o relaţie mai profundă şi la un angajament mai mare. Şi noi ne dorim aceste lucruri, dar uneori disciplina traseului în sus pare prea mult pentru noi. Pe de altă parte, coborârea în păcat este mult mai uşoară – chiar palpitantă, aproape amuzantă şi, înainte să ne dăm seama, ne afundăm bucuroşi în mocirla păcatului. Satana face ca coborârea în păcat să fie atractivă şi ne orbeşte să nu mai vedem că mergem de fapt la vale. El ne orbeşte să nu mai vedem distrugerea care ne stă în faţă.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că El nu renunţă la noi. El ne reaminteşte că, deşi noi mergem la pas (sau alergăm) prin valea umbrei morţii, toiagul şi nuiaua Lui ne mângâie şi ne păzeşte.


Mukatimui Kalima-Munalula

Leave a CommentSubmit