Să-i învăţăm pe copii că Dumnezeu este dragoste

Devoțional zilnic 14 martie 2020

Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea legii. Romani 13:10

Când avea aproximativ doi ani, fetiţa noastră a început să sufere de ceea ce doctorii numesc „coşmaruri nocturne, sau teroare nocturnă”. Ştiam ce sunt, deoarece fratele ei mai mare le avusese ani de zile. În timpul coşmarurilor, copilul se ridică în toiul nopţii cu un vis atât de înspăimântător, încât ţipă, strigă, chiar dă cu pumnii, dar rămâne adormit pe tot parcursul lor.

Coşmarurile deveniseră o parte din ritualul nostru de noapte. De mai multe ori pe săptămână eram treji jumătate de noapte, încercând să o trezim cu grijă în timpul crizelor de ţipat şi să o liniştim să adoarmă din nou.

Uneori dura ore întregi. Nu înţelegeam de ce avea aceste vise, până când am descoperit că fraţii ei mai mari, care deja erau la vârsta adolescenţei, o fugăreau uneori prin casă în timp ce purtau o mască înfricoşătoare.

Dumnezeu nu ne dă un duh de frică. Frica este generată de prinţul întunericului, care construieşte ziduri în viaţa noastră pentru a ne împiedica să trăim în lumina harului şi iubirii lui Dumnezeu.

Într-o zi am întrebat-o pe fiica mea dacă vrea să scape de coşmaruri şi a spus că da. I-am explicat de unde vine frica şi cum era nevoie să o scoatem din viaţa ei pentru totdeauna Am rugat-o să repete după mine: „Doamne Isuse, nu mai vreau frică în viaţa mea. Vreau ca dragostea Ta să mă legene până ce adorm. Îţi mulţumesc pentru îngerii care stau în jurul patului meu şi pentru toţi aceia care mă iubesc.” Cu încrederea unui copil, a repetat rugăciunea şi nu a mai avut coşmaruri niciodată.

De ce nu mă gândisem la acest lucru înainte? Mă confruntam cu propriile frici şi îndoieli subtile. Nu eram sigură dacă rugăciunile mele erau destul de bune pentru a o elibera definitiv de coşmaruri. Şi exact aşa este – când ne confruntăm cu o decizie înspăimântătoare sau cu ceva despre care credem că ne subminează puterea de alegere, împietrim de frică. Dumnezeu pare departe de noi. Dar, când păşim prin credinţă, la fel cum a făcut micuţa mea, putem să o înfruntăm direct, ştiind că dragostea lui Dumnezeu va fi alături de noi la fiecare pas. Nu există frică aşa de mare încât pacea lui Dumnezeu să nu o poată alunga prin dragostea Lui.

Dragă Doamne, Îţi mulţumesc că auzi rugăciunea făcută cu speranţă şi îi răspunzi!

Kellie Frazier

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro