Să înălțăm Sabatul!

Devoțional zilnice 14 iunie 2018

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. – Evrei 4:9

Ca adolescent în oraşul său natal, Roma, Samuele Bacchiocchi a fost frecvent ridiculizat şi respins pentru că era un „eretic” adventist de ziua a şaptea care păzea Sabatul. Acest lucru l-a motivat să înceapă un studiu extins şi în profunzime al istoriei, teologiei şi semnificaţiei Sabatului. Acest proces şi-a atins vârful culminant pe 14 iunie 1974, când şi-a susţinut teza doctorală despre apariţia păzirii duminicii la începutul creştinismului, la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, Italia.

Bacchiocchi a fost primul (şi probabil singurul) necatolic care a absolvit această universitate prestigioasă, fondată în 1551 de Ignatius de Loyola. Din investigaţiile sale exhaustive ale Bibliei şi surselor istorice antice, Bacchiocchi a ajuns la concluzia că „adoptarea duminicii în locul Sabatului nu a apărut în biserica primitivă de la Ierusalim în virtutea autorităţii apostolice, ci aproximativ un secol mai târziu, în biserica de la Roma. Un conglomerat de factori iudaici, păgâni şi creştini au contribuit la abandonarea Sabatului şi adoptarea închinării în ziua duminicii” (From Sabbath to Sunday, p. 2).

Chiar şi aşa, mulţi autori creştini încă susţin că biserica apostolică a început să păzească duminica la scurtă vreme după învierea lui Hristos.

Totuşi, citind relatările celor patru evanghelii despre înviere, scrise mulţi ani mai târziu, putem descoperi doar referiri obişnuite la „prima zi a săptămânii” (Matei 28:1; Marcu 16:1-2; Luca 23:54-24; 1 Ioan 20:1,19,26), fără a se face referire la închinarea în ziua duminicii. Ucenicii s-au întâlnit chiar în acea zi cu uşile închise, dar nu pentru a sărbători învierea, ci pentru că le era teamă de iudei (Ioan 20:19,26).

Aceste dovezi şi alte dovezi biblice confirmă natura trainică a Sabatului zilei a şaptea, ca un semn al legământului între Dumnezeu şi copiii Săi. Sabatul a fost instituit pentru omenire la sfârşitul săptămânii creaţiunii (Gen. 2:1-3); el vine săptămânal ca un sanctuar de neschimbat al lui Dumnezeu în timp (Is. 58:12-14) şi va continua să fie păzit când lumea va fi restaurată la perfecţiunea sa de la început (Is. 66:22-23). În fiecare Sabat suntem invitaţi să intrăm în odihna lui Dumnezeu şi să primim binecuvântările sale minunate (Evr. 4:4,9-11).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro