Să nu ne lăudăm cu înțelepciunea lumii

Devoțional zilnice 15 august 2018

Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui. (Ieremia 9:23)

Oamenii nu trebuie să se laude cu înţelepciunea lor, cu tăria sau cu bogăţia lor, ci cu faptul că îl cunosc pe Hristos. Aceasta este cea mai înaltă, cea mai preţioasă cunoaştere pe care o putem avea. Ea este garanţia vieţii veşnice. Căci „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Banii nu o pot cumpăra, intelectul n-o poate pricepe, puterea n-o poate porunci, ci harul glorios al lui Dumnezeu le este dat din belşug tuturor acelora care o vor primi. Însă oamenii pot să-şi simtă nevoia şi, renunţând la orice bizuire pe sine, să primească mântuirea în dar. Cei care vor intra în cer nu-i vor escalada zidurile prin neprihănirea proprie şi nici nu li se vor deschide porţile lui pentru daruri costisitoare de aur sau argint, ci vor obţine intrare în multele locaşuri din casa Tatălui prin meritele crucii lui Hristos. (…)

Cei care se cred singuri neprihăniţi nu simt nicio nevoie după Hristos. Iar cei care mărturisesc numele Său dau dovadă că nu-L cunosc, dacă îşi înalţă propria înţelepciune şi bunătate. De îndată ce Hristos este descoperit sufletului, păcătosul simte că singura lui speranţă este la Mielul lui Dumnezeu, jertfa de ispăşire pentru păcat. Pe măsură ce Hristos începe să-i înfăţişeze iubirea Sa, urmăreşte efectul şi vezi care este. Mulţi care pretind că au această experienţă sunt străini de iubirea lui Hristos. Dacă ea îl determină însă pe om să aibă o părere umilă despre sine, (…) dacă el dă dovadă că răsplătirea cerească preţuieşte mai mult decât averea lui pământească, atunci putem şti că razele de viaţă de la Hristos strălucesc asupra sufletului său. (Review and Herald, 15 martie 1887)

Fără Hristos, înţelepciunea omenească, în toate formele ei, este nebunie; căci aceia care se încred în înţelepciunea lor au pierdut din vedere veşnicia. (…) Pentru toţi aceia care cred că Isus poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe cei care vin la Dumnezeu prin El, Evanghelia este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (Youth’s Instructor, 19 ianuarie 1893)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro