Să nu ne lăudăm cu noi înșine

Devoțional zilnice

Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul. (Ieremia 9:24)

Orice fălire cu propriile merite este nelalocul ei. (Parabolele Domnului Hristos, p. 401)

Porunca nu spune că cel ce se laudă să se laude cu sine, ci să se laude cu Dumnezeu. (…) Nu există deci niciun motiv ca oamenii să-şi atribuie lauda lor. Pentru fiecare binecuvântare de care se bucură, pentru fiecare calitate pe care o au îi sunt îndatoraţi harului lui Hristos. Nimeni să nu se înalţe că are înţelepciune sau neprihănire. (…)

Cei cu experienţa cea mai profundă în lucrurile lui Dumnezeu se află cel mai departe de mândrie sau de înălţare de sine. Ei au cele mai umile păreri despre sine şi cele mai înalte concepţii despre slava şi desăvârşirea lui Hristos. (…) Atunci când ochii noştri sunt fixaţi asupra cerului şi avem idei clare despre caracterul lui Hristos, îl vom înălţa pe Domnul Dumnezeu în inimile noastre.

Cel care ajunge să cunoască istoria Răscumpărătorului descoperă la el defecte serioase; neasemănarea lui cu Hristos este atât de mare, încât vede necesitatea unei schimbări radicale a vieţii. Dar studiază mai departe cu dorinţa de a deveni asemenea marelui său Exemplu. El se molipseşte de privirea şi de spiritul iubitului său învăţător. Privind, (…) el se schimbă după chipul Său.

Nu abătându-ne privirea de la Isus imităm viaţa Lui, ci vorbind despre El, reflectând la desăvârşirea Lui, căutând să ne rafinăm gustul şi să ne înnobilăm caracterul, încercând, prin credinţă şi iubire şi prin efort serios şi perseverent, să ne apropiem de Modelul desăvârşit. Prin cunoaşterea lui Hristos – a cuvintelor Lui, a obiceiurilor Lui, a lecţiilor Lui – împrumutăm virtuţile caracterului pe care l-am studiat atât de atent şi ne impregnăm de spiritul pe care l-am admirat atât de mult. Isus devine atunci pentru noi „unic între zeci de mii” (traducere după textul biblic din limba engleză – n.tr.). Unul a cărui fiinţă „este plină de farmec”. (Review and Herald, 15 martie 1887)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit