El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit. – Psalmii 1:3
În 1903, fratele bunicului soţului meu, Roy, s-a mutat cu părinţii lui în ceea ce acum este ferma noastră. Printre altele, aveau nevoie de un gard pentru a face un ocol pentru vite. Unchiul Roy a tăiat lemn de salcie în mărimea potrivită pentru parii din gard. După ce a săpat gropile, el a pus parii în pământ, tasând bine pământul în jurul lor pentru ca parii să stea drepţi. Cu trecerea timpului, umezeala din pământ a făcut ca parilor acestora să le crească ramuri şi frunze. Gardul unchiului Roy s-a transformat în copaci mari în care păsările îşi făceau cuib şi sub care animalele găseau umbră. În ramurile lor puternice, copiii îşi făceau căsuţe în copac.
Anii au trecut, iar unchiul Roy şi părinţii lui s-au mutat într-un orăşel apropiat, în 1924, părinţii lui Darrell, soţul meu, s-au mutat, împreună cu primul lor născut, la fermă. Darrell s-a născut primăvara următoare. Arborii continuau să crească.
Acum, în zilele în care bate vântul, putem auzi arborii trosnind şi legănându-se încoace şi încolo. Unii dintre ei sunt imenşi. Este mai degrabă un sunet liniştitor. Totuşi, la fiecare furtună, unele dintre ramuri se rup şi cad la pământ. Apoi trebuie adunate şi aruncate. Privind la aceşti arbori, ne gândim la continuitatea familiei noastre şi îndepărtăm cu bucurie ramurile căzute. Vara trecută, zona în care locuim a fost afectată de o furtună puternică. După furtună, uitându-ne la arbori am fost întristaţi să vedem că fuseseră foarte afectaţi. Unii dintre cei mai mari arbori fuseseră rupţi aproape de la pământ. Uitându-ne la buturugi, am văzut cât de mult se deterioraseră pomii – din centru înspre afară. Astăzi, frumoasele crengi care odată erau groase şi pletoase nu mai sunt. Rândul nostru de sălcii pare mai degrabă răvăşit. Acum, cu răbdare, trebuie să le dăm timp să crească. În anii care vor veni, îşi vor dobândi frumuseţea de la început. S-ar putea să fie nevoie de mai mulţi ani decât vom mai avea pe acest pământ, dar ei vor creşte.
Sunt şi eu asemenea sălciilor? Mă frâng la fiecare furtună mai puternică şi las împrăştiate resturi ale vieţii mele, o frumuseţe exterioară care ascunde un interior putred? Rugăciunea mea este aceea de a fi autentică în esenţă şi de a trăi o viaţă spirituală care să fie la fel de sănătoasă în interior pe cât pare în exterior.
Evelyn Glass