Salvată de clopoțel

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde. – Isaia 65:24

Era prima zi de şcoală după vacanţa de iarnă. La acea vreme aveam treisprezece ani. Eram la locul meu în clasă, în partea din stânga, în faţă. Aproape de pauză, profesoara a spus: „Aş vrea ca fiecare dintre voi să se ridice din bancă şi să ne spună ce cadou a primit.”

O, nu! mi-am zis eu. Familia mea era foarte săracă. O organizaţie caritabilă locală dăruia cutii cu cadouri copiilor, însă doar până la vârsta de doisprezece ani. Deoarece acum aveam treisprezece ani, nu mă mai încadrasem pentru a primi un cadou şi în acel an. Aşa că tot ce primisem a fost un furou alb, de care chiar aveam nevoie.

Trebuia să iau o decizie: Să spun adevărul şi să mă tachineze copiii fără milă sau să spun o minciună, şi astfel să scap de râsetele copiilor? Mama m-a învăţat să spun adevărul întotdeauna, aşa că era o decizie foarte grea.

Cu cât profesoara se apropia mai mult de banca mea, cu atât stresul şi anxietatea erau mai mari. Ce să fac?

Apoi profesoara a început să îi întrebe pe copiii de pe rândul meu ce cadou primiseră. În acel moment nervii îmi erau întinşi la maximum. Ce să fac?

Tocmai când profesoara urma să mă întrebe pe mine, am auzit soneria zgomotoasă. Dacă m-aţi pune să descriu cât de uşurată m-am simţit în acel moment de maximă tensiune, aş putea să spun doar atât: „Clopoţel.” Am fost atât de uşurată, încât eram în stare să plâng. Chiar am fost salvată de clopoţel.

De multe ori, ca adulţi, nu înţelegem anumite situaţii şi, fără să vrem, îi punem pe unii copii într-o postură în care trebuie să aleagă între două lucruri foarte stresante şi nedorite. Profesoara credea că face o activitate frumoasă împreună cu clasa, invitându-i pe copii să spună ce cadouri primiseră. Totuşi, fără să vrea, m-a pus în situaţia de a alege între o conştiinţă curată, dar o viaţă socială nefericită sau invers.

La fel ca mama mea, noi trebuie să îi învăţăm pe copiii noştri să-I ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru a face ce este bine. De asemenea, îi putem face să înţeleagă că Isus îi va ajuta în orice situaţie. Sunt foarte fericită că Hristos a înţeles nevoia mea din acea zi. El a răspuns înainte ca eu să Îl rog.


Ruth Cantrell

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro