Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică. (Ioan 4:14)
Într-una dintre călătoriile Sale, Isus a trecut prin ţinutul Samariei, ajungând la Sihem. Soarele bătea cu putere în orele amiezii. Epuizat din pricina călătoriei, flămând şi însetat, Mântuitorul S-a oprit pentru un popas la fântâna lui Iacov.
În liniştea ceasului de amiază, pe drumul ce duce spre renumita fântână a lui Iacov, se aud paşii unei femei din Samaria, care venea după apă. Privind la ea în timp ce îşi umplea urciorul cu apă, Isus i-a zis: „Dă-mi să beau.” Cerinţa Lui nu era în folosul Său, deşi setea şi oboseala Îl apăsau, ci conţinea o invitaţie la dialogul cu Dumnezeu, pentru această fiinţă dispreţuită. Isus vedea golul din sufletul ei marcat de îndoială, de suferinţă, lovit zilnic de prejudecată.
Samariteanca nu a refuzat invitaţia de a oferi. Fiind gata să ofere, ea a primit. Nu a primit doar apă din fântâna lui Iacov, ci a gustat apă dintr-un izvor veşnic. Astfel, a devenit şi ea un fir de apă ce i-a condus pe alţii la Isus. Samariteanca reprezintă omul care, cunoscându-L pe Isus, lasă ca puterea Lui să se reflecte în viaţa sa, devenind un mijloc de transmitere a mesajului lui Dumnezeu pentru cei din jur.
Poate că azi te simţi obosit şi fără a mai putea oferi ceva celor din jurul tău. Dar gândeşte-te la exemplul Călătorului obosit de la fântâna lui Iacov, care în aceste momente îţi oferă şi ţie apă din Cuvânt, ca tu, la rândul tău, să fii un izvor de viaţă pentru alţii.
„Fiecare ucenic adevărat este născut în Împărăţia lui Dumnezeu ca misionar. Acela care bea din apa vie devine un izvor de viaţă. Primitorul devine un dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un izvor în pustie, curgând pentru a-i răcori pe toţi şi făcându-i pe cei gata să piară doritori să bea din apa vieţii.” (Hristos, Lumina lumii, p. 195)
Ilyés Márton, pastor, Conferinţa Transilvania de Nord