Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremile lor hotărâte. – Leviticul 23:4
De obicei oamenilor le place să sărbătorească zilele de naştere şi sărbătorile cu familia şi prietenii sau să fie implicaţi în anumite proiecte. În vechime, Dumnezeu a pus deoparte pentru Israel câteva sărbători anuale care erau împărţite în două cicluri principale (vezi Lev. 23). Mai întâi erau sărbătorile de primăvară, care includeau Paştele, Azimele şi Rusaliile. Apoi veneau sărbătorile de toamnă, care cuprindeau Sărbătoarea Trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii şi Sărbătoarea Corturilor. Toţi bărbaţii din Israel trebuiau să sărbătorească trei dintre ele – Paştele, Rusaliile şi Sărbătoarea Corturilor – la Ierusalim.
O scrisoare a lui William Miller publicată în revista millerită Signs of the Times din 17 mai 1843 are o importanţă specială în interpretarea sărbătorilor iudaice. El sugera că, după cum sărbătorile de primăvară şi-au văzut împlinirea la prima venire a lui Hristos şi în suferinţele Sale, tot aşa sărbătorile de toamnă vor fi împlinite în jurul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Despre primul ciclu de sărbători, Noul Testament declară că Hristos a murit pe cruce ca „Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:29) şi ca „Paştele nostru” (1 Cor. 5:7), că El a fost înviat din morţi ca „pârga celor adormiţi” (1 Cor. 15:20) şi că Duhul Sfânt a venit asupra ucenicilor în Ziua Cincizecimii (Fapte 1:8; 2:1-4).
Tot aşa, al doilea ciclu de sărbători a început să fie împlinit în timpul aşteptării din vremea sfârşitului a celei de-a doua veniri a lui Hristos. După cum Sărbătoarea Trâmbiţelor anunţă apropiata venire a Zilei Ispăşirii, tot aşa şi marea mişcare a celei de-a doua veniri proclama că cei 2 300 de ani-zile simbolici din Daniel 8:14 aveau să se sfârşească în anii 1840, când sanctuarul urma să fie curăţat. Anul 1844 a fost numit începutul Zilei antitipice a Ispăşirii. La rândul său, Sărbătoarea Corturilor urmează să îşi vadă împlinirea în timpul celor 1 000 de ani, când sfinţii vor rămâne în cer (Apoc. 20), înainte de a se stabili permanent pe pământul acesta care va fi făcut nou (Apoc. 21:1-4).
Astăzi trăim în marea zi antitipică a ispăşirii. După cum se aştepta de la israeliţii din vechime să îşi „smerească” sufletele (Lev. 16:29; 23:27), şi noi ar trebui să ne consacrăm vieţile în predare totală faţă de Domnul şi să fim gata pentru apropiata Sa venire!