Scăunelul cu spătar

Devoțional zilnic

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:9

„Eram la începutul clasei a-V-a când necazul s-a abătut asupra mea. Pentru că nu îmi făcusem tema la matematică, noul profesor mă și încălțase cu un scăunel cu spătar. Eram atât de speriat de situația aceasta încât nu am suflat o vorbă acasă. Numai că peste o săptămână mama a participat la ședința cu părinții și a aflat situația mea. Când s-a întors acasă nu mi-a zis nimic dar eu am știut că aflase de nota mea la matematică așa că mi-am luat inima în dinți și i-am dezvăluit durerea mea. Surprinzător mama nu m-a luat la ceartă ci chiar mi-a spus că este alături de mine ca să trec cu bine de situația aceasta. Din ziua aceea am iubit-o mai mult pe mama și mi-am propus să nu-i mai ascund nimic pentru că ea m-a iertat în momentul în care eu am fost sincer cu ea. Și Isus așteaptă același lucru de la tine, chiar dacă uneori mai greșești față de El. 

Chiar acum ai ocazia să îi spui lui Isus greșeala ta. El este gata să te ierte, așa că nu mai aștepta . . .”

Daniel Daniluc, pastor de tineret Conferința Moldova

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit