Schimbarea calendarului

Devoțional zilnice 15 octombrie 2018

Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea! – Geneza 8:22

Multe civilizaţii antice şi-au creat propriul calendar bazat pe anotimpurile anului. Cu atât de multe calendare diferite şi schimbări în calendar, unii se pot întreba cum putem fi siguri că ciclul săptămânal nu s-a pierdut niciodată? Cum putem să fim siguri că Sabatul pe care-l ţinem noi astăzi este acelaşi cu cel instituit la sfârşitul săptămânii creaţiunii (Geneza 2:2-3)? Şi mai mult, cum pot fi siguri păzitorii duminicii că duminica pe care o ţin este aceeaşi duminică iniţială.

Ar trebui să recunoaştem încă de la început că nu există nicio dovadă în istorie că săptămâna de şapte zile s-a pierdut vreodată. De fapt păzirea Sabatului a fost cea care a păstrat ciclul neschimbat de-a lungul timpului. Evreii din întreaga lume nu au nicio îndoială cu privire la păzirea Sabatului lor. Chiar dacă Sabatul ar fi fost pierdut în timpurile Vechiului Testament, Isus ar fi putut să-l corecteze. Însă El a ţinut acelaşi Sabat pe care-l ţineau şi evreii în timpul acela (Luca 4:16;23:54-56). În mod incontestabil, Sabatul este prea sfânt şi prea plin de însemnătate pentru Dumnezeu ca să-l lase să se piardă.

În timpul erei creştine, ciclul săptămânal a rămas neschimbat. La sfârşitul secolului al XVI-lea, când a fost introdus pentru prima dată calendarul gregorian, eroarea acumulată de-a lungul celor 13 secole de la Consiliul de la Niceea fost corectată ştergând 10 zile. Astfel, marţea de 4 octombrie 1582 a vechiului calendar iulian a fost urmată de vineri, 15 octombrie 1582, a noului calendar gregorian. Unele ţări europene au adoptat doar mai târziu acest calendar. Dar în toate cazurile, ciclul săptămânal a rămas neschimbat. Chiar Biserica Romano-Catolică consideră că duminica pe care o păzeşte este aceeaşi zi în care Isus a înviat din morţi.

Astfel, putem fi siguri că la fiecare şapte zile Sabatul vine la noi neschimbat, precum sanctuarul lui Dumnezeu de-a lungul timpului. Aceeaşi zi pe care Dumnezeu a păzit-o, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o la sfârşitul săptămânii creaţiunii (Geneza 3:2-3) a fost de asemenea păzită de Isus şi de ucenicii Lui. (Luca 23:54-56; Fapte 16:13). Şi noi suntem încurajaţi să urmăm exemplul lui Dumnezeu, păzind Sabatul zilei a şaptea ca simbol al mântuirii prin har prin credinţă (Evrei 4:4, 9-11). Făcând astfel, noi recunoaştem suveranitatea lui Dumnezeu ca Creator şi Mântuitor şi ne punem sub mâna Sa, care binecuvântează (Isaia 58:13-14).

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro