Scopul disciplinei

Devoțional zilnic 22 aprilie 2020

Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce pe cei care au trecut prin şcoala ei rodul dătător de pace al neprihănirii. Evrei 12:11

– Bunico, nu cred că tatălui tău i-ar fi plăcut modul în care te comporţi acum! spuse el.

Inima mi s-a oprit pentru un moment. El nu îl cunoscuse niciodată pe tatăl meu; cuvintele lui erau de la Domnul. Ţipasem – exprimându-mi nemulţumirea în legătură cu diverse lucruri.

– Oh, Tommy, îmi pare rău! Ce ar trebui să fac?

– Ia-ţi un timp de gândire! a spus el practic.

Am coborât scările şi am început să mă gândesc în timp ce el se juca în cadă. După vreo zece minute am strigat la el şi am întrebat:

– Pot veni acum?

– Nu, nu încă! mi-a răspuns, apoi a venit jos şi a stat lângă mine; el era adultul.

– Ai învăţat ceva, bunico?

– Da. Ţipatul nu îi place Tatălui meu ceresc.

– Bun, a spus el în timp ce mă îmbrăţişa.

Tommy a înţeles această metodă de corecţie.

Părinţii lui l-au învăţat bine, aşa că a folosit-o şi în dreptul meu. Şi a funcţionat. Cheia corecţiei este dragostea, pentru că „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte” (Evrei 12:6). Definiţia lui Dumnezeu pentru dragoste doar este aceasta – „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, (…) nu pizmuieşte, (…) nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:4-7).

Cuvântul „disciplinare” înseamnă „îndrumare dată cuiva care învaţă”. În greacă înseamnă „îndrumare pentru copii”. A „mustra” înseamnă „a educa pentru a corecta”. Cuvântul „a pedepsi” vine din cuvântul „a biciui”, care este o sancţiune pentru cei care au călcat legea.

Scopul nostru este acela de a educa, de a îndruma, nu de a pedepsi; de a-i învăţa pe copiii noştri să diferenţieze binele de rău. Dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Lui nu este permisivă, ci constructivă. În calitate de creştini, ne dorim să-i vedem pe copiii noştri cum cresc şi îl urmează pe Isus. Corecţia este o modalitate puternică de a le demonstra copiilor dragostea noastră – şi dragostea Domnului nostru.

Tată, continuă să ne înveţi, indiferent cât de bătrâni suntem! Ajută-ne să ne educăm micuţii cum Tu ne educi pe noi!

Claudia LeCoure

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro