Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut la cele două capete ale capacului ispăşirii. – Exodul 25:18
Porunca a doua a Decalogului spune astfel: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul” (Exod 20:4). Cum putem armoniza această afirmaţie cu multele sculpturi existente în lume?
Unul dintre cei mai faimoşi sculptori a fost britanicul Alan Collins (1928–2016). Câteva din piesele sale sunt expuse în Catedrala Guildford, Anglia, şi unele în campusurile universităţii adventiste din Statele Unite.
De exemplu, duminica după-masă, pe 3 mai 1981, a fost ridicat vălul de pe sculptura lui din bronz Bunul samaritean, din campusul Universităţii Loma Linda. În 25 aprilie 1998, o altă sculptură impresionantă din bronz masiv, Moştenirea conducătorilor – reprezentându-l pe J. N. Andrews şi cei doi copii ai săi părăsind Europa, în 1874 – a fost dezvelită în faţa Bisericii Pioneer Memorial, de la Universitatea Andrews.
La Sesiunea Conferinţei Generale din 2000, din Toronto, Canada, a fost luat vălul de pe sculptura majoră în bronz a lui Victor Issa, care conţinea 12 piese – Împăratul vine. Acolo sunt înfăţişate 10 persoane reprezentând toate continentele lumii, cu feţele radiind în timp ce privesc a doua venire a lui Hristos. După încheierea sesiunii, sculptura a fost instalată permanent în holul sediului Conferinţei Generale din Silver Spring, Maryland.
Unii oameni se întreabă dacă aceste sculpturi nu sunt o încălcare a poruncii a doua. Dar căutând un răspuns, să nu uităm că această interdicţie a fost scrisă pe nişte table de piatră care au fost puse în chivotul legământului, cu doi heruvimi pe capacul de aur. Deci porunca nu interzice toate elementele vizuale auxiliare, chiar sanctuarul pământesc fiind împodobit cu câteva. Această interdicţie era mai mult în sensul „să nu îţi faci pentru tine un idol” (Exod 20:4, NASB).
Dumnezeu i-a dat poruncă lui Moise să facă „un şarpe de aramă” (Num. 21:9). Dar mai târziu, când israeliţii au început să îl venereze, împăratul Ezechia l-a distrus (2 Împ. 18:4). Problema nu este atât de mult ce vedem, ci modul în care o vedem. Chiar şi oamenii amabili şi lucrurile folositoare pot ajunge să fie un obiect al veneraţiei noastre. Indiferent de natura lor, toţi idolii trebuie scoşi din viaţa noastră, dar nu neapărat şi toate elementele vizuale auxiliare.