Se aproprie iarna

Devoțional de seară

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. – Cântarea cântărilor 2:11

De la ferestrele apartamentului meu poţi vedea o mică pădure, în mare parte copaci mereu verzi, dar şi câţiva arbori foioşi. Iarna se apropie şi arborii foioşi îşi scutură frunzele. Un chiparos este deja gol, ramurile lui cu spini se ridică spre cer, aparent în linişte, parcă se roagă Dumnezeului naturii.

Totuşi, un arbore foios se opune cu încăpăţânare forţei puternice şi necruţătoare a vântului rece. Îi văd aproape de geamul meu. Acest copac foios, un păr Bradford, este golit de frunze cu excepţia unei ramure singuratice. Frunzele acelei ramuri sunt încă verzi, dar cu greu se mai ţin agăţate de ramură, luptând contra vântului şi părând că sfidează inevitabila lor cădere pe măsură ce iarna se apropie.

Mă întreb de ce.

Poate că este o lecţie pentru noi, se aseamănă foarte mult cu gândirea noastră, care aşteaptă ca mereu să fim tineri. Pe măsură ce îmbătrânim, nu încercăm noi adesea să ne ţinem de aspectele vieţii noastre anterioare, negând eventualitatea a ceea ce are să vină?

Dar de multe ori noi nu acceptăm şi nu apreciem înţelepciunea pe care am acumulat-o odată cu vârsta. Ea vine însoţită de impresia de „erodare” din cauza multelor furtuni cu care ne-am confruntat de-a lungul vieţii.

Aştept să văd dacă ramurile rezistente ale părului Bradford vor rezista până la primăvară. Practic, asta mie îmi spune că nu va ceda în faţa ciclului naturii, la fel cum facem si noi când ne vine vremea. Totuşi, trebuie să luăm în considerare sfatul faimosului poet Dylan Thomas: „Nu te duce uşor în acea noapte bună…; Luptă, luptă ca lumina să nu se stingă.” (Dylan Thomas, „Do Not Go Gentle Into That Good Night,” 1947)

Poate că asta fac acei copaci care rămân mereu verzi.

Ce vrea să zică Thomas prin cuvântul „luptă”? Cuvântul poate să însemne o furie extremă, conform dicţionarului, dar poate să însemne de asemenea „un simţământ intens”. Pentru un creştin, aceasta poate fi o hotărâre personală să persevereze şi să rămână credincios astfel încât, atâta timp cât noi trăim, să putem să îl mărturisim pe Domnul Hristos.

Ca creştini, ne bucurăm şi îl lăudăm pe Dumnezeu pentru că este mereu prezent în vreme de necaz. Încrezându-ne în El, putem să ştim că primăvara veşnică vine după iarnă.


Peggy Miles Snow

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit