Sigiliul lui Dumnezeu și semnul fiarei

Devoțional zilnic

Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru! (Apocalipsa 7:3)

Sigiliul lui Dumnezeu, simbolul sau semnul autorității Sale, se găsește în porunca a patra. Este singura poruncă din Decalog care arată spre Dumnezeu ca Creator al cerurilor și al pământului și face distincție în mod clar între adevăratul Dumnezeu și zeii falși. Pe tot parcursul Scripturii, puterea creatoare a lui Dumnezeu este amintită ca dovadă că El este mai presus de toate zeitățile păgâne.

Sabatul, a cărui păzire este cerută de către porunca a patra, a fost instituit pentru a comemora lucrarea de creație, pentru a păstra astfel mințile tuturor îndreptate mereu spre Dumnezeul cel viu și adevărat. Dacă Sabatul ar fi fost ținut întotdeauna, nu ar fi existat niciodată vreun idolatru, vreun ateu sau vreun necredincios. Păzirea sacră a zilei celei sfinte a lui Dumnezeu ar fi îndreptat mințile oamenilor spre Creatorul lor. Lucrurile din natură le-ar fi adus aminte de El, iar ei ar fi adus mărturie despre puterea și iubirea Sa. Sabatul poruncii a patra este sigiliul viului Dumnezeu. El îndreaptă către Dumnezeu, ca Creator, și este semnul autorității Sale de drept asupra ființelor pe care le-a creat.

Ce este atunci semnul fiarei, dacă nu sabatul fals, înșelător, pe care lumea l-a acceptat în locul celui adevărat?

Declarația profetică ce arată că papalitatea avea să se înalțe mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare, a fost împlinită în mod frapant în schimbarea Sabatului din ziua a șaptea în ziua întâi a săptămânii. Oriunde sabatul papal este onorat în locul Sabatului lui Dumnezeu, acolo omul fărădelegii este înălțat mai presus de Creatorul cerului și al pământului.

Cei care susțin că Hristos a schimbat Sabatul contrazic direct propriile Lui cuvinte. În Predica de pe Munte, El a spus răspicat: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.”

Romano-catolicii recunosc că schimbarea Sabatului a fost făcută de biserica lor și consideră tocmai această schimbare ca o dovadă a supremei autorități a acestei biserici. Ei declară că, prin păzirea primei zile a săptămânii ca Sabat, protestanții recunosc puterea bisericii de a da legi cu privire la lucrurile divine… Pe măsură ce instituția duminicii este tot mai mult onorată, papistașul se bucură, simțind asigurarea că în cele din urmă va aduce întreaga lume protestantă sub stindardul Romei. – Signs of the Times, 1 noiembrie 1899

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit