Singura noastră pretenție la celebritate

Devoțional zilnic

Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? – Mica 6:8

Glasul ei şoptit abia se auzea.

– Mamă, chiar îmi doresc să câştig, dar nu vreau să mă laud singură, în 2014, Andrea Blair, fiica mea de patruzeci şi doi de ani, profesoară de muzică la o şcoală gimnazială, a fost aleasă printre cei doisprezece finalişti la o competiţie anuală dedicată profesorilor. De-a lungul anilor, ea a inventat o metodă cu totul nouă de a scrie partituri şi l-a învăţat pe un elev, Daniel (care este dislexic şi are o dizabilitate la scriere), să citească partituri cu ajutorul unor pătrăţele colorate pe hârtie milimetrică şi, de asemenea, să cânte la clarinet. Mama lui Daniel a nominalizat-o pe Andrea la acest premiu. În cazul în care câştiga, şcoala ei urma să primească un premiu de două mii cinci sute de dolari.

– Andrea, Domnul este cu tine la fiecare pas! De altfel, eu mă pricep destul de bine să îi laud pe ceilalţi! i-am răspuns eu, fără nicio ezitare.

Eu şi tatăl ei am considerat că această ocazie este unică pentru a o susţine pe fiica noastră şi, în plus, puteam da mărturie despre credinţa noastră în Isus. Nu ne-am dat înapoi de la nicio cheltuială şi am luat legătura cu toţi cei pe care îi cunoşteam. Familia noastră este foarte activă şi în biserică, şi în mediul politic (fiind totodată foarte implicată în susţinerea fratelui mai mic al lui Andrea, Sonny, de doar douăzeci si opt de ani, care suferă de autism). Aşa că noi cunoaştem foarte mulţi oameni.

Pe durata concursului, profesorii din Columbia Britanică au intrat în grevă. Era de-a dreptul deprimant. Dar Andrea a fost bucuroasă să vadă că oameni din întreaga lume votau pentru ea. Când votul s-a încheiat, Andee (cum îi spunem noi) a fost una dintre cei trei câştigători, cu peste şapte mii opt sute de voturi. Încă de la început, Andee mi-a spus că acest concurs a fost o „experienţă de unire a familiei” pentru ea. Tata, mama şi Sonny au participat la ceremoniile organizate de şcoală în ziua decernării premiului. Am făcut o poză foarte frumoasă de familie, pe care am şi trimis-o în felicitările de sfârşit de an, pentru a-I da slavă lui Dumnezeu şi pentru a le mulţumi celor care au votat pentru ea.

Deşi a devenit mai cunoscută ca profesoară datorită victoriei ei, Andee este de acord cu pastorul nostru, care spune că singura pretenţie la celebritate pe care biserica noastră o are este aceea că noi încercăm să umblăm cu Domnul.


Deborah Sanders

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit