Slujire voioasă

Devoțional zilnic

Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde. (Evrei 6:11)

Urmărește ediția video aici.

Dumnezeu privește favorabil spre faptele slujitorilor Săi credincioși. A fost întotdeauna datoria poporului ales al lui Dumnezeu să lucreze în mod neegoist; însă unii neglijează lucrarea pe care ar trebui s-o facă, iar alții sunt supraîmpovărați pentru a compensa lipsa de implicare a acestora. Dacă toți și-ar face partea cu tragere de inimă, ei ar fi susținuți; însă cei care se plâng și murmură la fiecare pas nu vor primi nici ajutor și nici răsplată.

Dumnezeu a fost ofensat când copiii lui Israel au murmurat împotriva Lui și împotriva lui Moise, pe care El îl trimisese să le fie eliberator. El i-a scos în mod miraculos din robia egipteană, ca să-i înalțe și să-i înnobileze, pentru a-L reprezenta pe pământ. Însă au trebuit să întâmpine dificultăți, oboseală și lipsuri. Era necesar ca ei să îndure aceste greutăți. Dumnezeu i-a scos dintr-o stare de degradare și i-a pregătit ca să ocupe un loc onorabil printre națiuni și să li se încredințeze lucruri importante și sacre. (…)

Ei au uitat robia lor amară din Egipt. Au uitat bunătatea și puterea lui Dumnezeu, dovedite în favoarea lor în eliberarea din robie. Au uitat cum copiii lor au fost cruțați atunci când îngerul nimicitor a trecut pe deasupra Egiptului. Au uitat de marea manifestare a puterii divine la Marea Roșie, când Iehova a proclamat: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ți se oprească mândria valurilor tale”, și apele s-au strâns laolaltă, formând un zid solid. Au uitat că, în timp ce ei au trecut în siguranță prin locul unde fuseseră apele, armatele dușmanilor lor, în încercarea de a-i urmări, au fost înghițite de apele mării.

Dumnezeu nu pune asupra nimănui poveri atât de mari încât la fiecare pas persoana în cauză să se plângă de povara pe care este obligată s-o poarte. Fricțiunile, nu continua mișcare, determină uzura mașinăriei. Continua îngrijorare, nu munca în sine, este cea care ucide aceste persoane.

În slujirea lui Dumnezeu sunt satisfacții și este pace. Când urma să se despartă de ucenicii Săi, El le-a făcut, înainte de plecarea Sa, următoarea promisiune:: „Vă dau pacea Mea, vă las pacea Mea; nu v-o dau cum v-o dă lumea.” – Signs of the Times, 12 iunie 1884

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit