Solomon – slujire împărțită

Devoțional zilnic 21 mai 2019

Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.1 Împărați 3:3

Se pare că interferenţa culturală a casei lui David a produs o anumită confuzie spirituală printre urmaşii acestuia. Cel mai vajnic şi mai înţelept dintre fiii lui David, vestitul Solomon, s-a dovedit a fi un închinător cu inima împărţită. El era un iubitor de Dumnezeu, dar urma şi o serie de practici păgâne, care nu se potriveau deloc cu închinarea prescrisă lui Israel ca popor ales. Sincretismul religios al lui Solomon avea să-i creeze mari necazuri mai târziu. Este minunată mărturia vieţii sale în privinţa ascultării de Dumnezeu, dar la început aceasta a fost umbrită serios de obiceiuri idolatre.

Ne putem imagina că Solomon se gândea că, pe această cale, putea să îi atragă mai bine pe străinii care se aflau în trecere sau staţionaţi în Israel, dar în realitate acest defect spiritual nu facea decât să-i ducă în rătăcire. Dumnezeu ar fi dorit ca neamurile să facă o diferenţă clară între închinarea adevărată şi cea falsă, dar amestecul religios din viaţa lui Solomon a îngreunat mult realizarea acestui deziderat.

Oamenii puteau să spună, privind la viaţa religioasă a lui Solomon, că se poate şi aşa. Acest mesaj era în mod evident un mare deserviciu adus planului lui Dumnezeu cu Israel. Popoarele aveau nevoie de o solie clară privind închinarea la viul Dumnezeu şi neamestecul dumnezeilor străini în viaţa religioasă a adevăraţilor Săi închinători, dar practicile lui Solomon creau o diversiune amară. Constatarea sa plină de tristeţe că totul este deşertăciune şi goană după vânt venea tocmai din acest amestec pestriţ de ascultare şi neascultare de Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

Cum arată religia curată, cerută creştinilor astăzi de către Dumnezeu? Se cere o delimitare clară faţă de ceea ce nu este conform voinţei descoperite a lui Dumnezeu.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro