Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea. – Psalmii 63:3,4
În grădinile din jurul casei mele cresc foarte multe flori Rudbeckia (Suzana-cu-ochi-negri). Această plantă bogată înfloreşte continuu de la jumătatea lunii iulie până după primul îngheţ de toamnă. Chiar şi planta continuă să dăruiască. Vlăstari mici apar pe lângă rădăcină. Florile uscate lasă în urmă săculeţe mici pline cu seminţe. Zeci de sticleţi poposesc pe flori şi se înfruptă din micile seminţe.
În fiecare primăvară mă distrez mutând plantele în ghivece noi. În doar doi ani, aceste flori perene îmi vor însenina lumea. Chiar şi pământul neroditor nu poate opri Rudbeckia să înfrumuseţeze peisajul.
Această plantă mă încurajează în călătoria mea de creştin.
Sunt momente când viitorul pare trist, dar timpul petrecut în studierea Cuvântului mă întăreşte şi mă înveseleşte. Când am citit că făgăduinţele lui Dumnezeu sunt întotdeauna cu mine, mi-am reamintit cât L-a costat pe Mântuitorul salvarea mea. Atunci când văd înţelepciunea din Proverbe, când prind licăririle din Psalmi şi aflu sfaturi de viaţă de la Iacov şi Petru, sunt plină de uimire. Întotdeauna Dumnezeu are cuvintele potrivite pentru mine — aproape ca un zâmbet de încurajare.
În momente de pierdere şi disperare personală, deschid la Psalmii 23:1 şi citesc: „Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.”
Când mă simt descurajată, deschid la Psalmii 27:1: „Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem?” Când am nevoie să îmi reamintesc planul lui Dumnezeu pentru mine, citesc Psalmii 46:4, unde spune: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu.” Inima mea tresaltă când mă gândesc la această imagine mentală a cerului. Da, însuşi Dumnezeu va fi acolo.
Este bine să ne reamintim de sfatul lui Iacov: „Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică” (Iacov 3:17). Când mă uit la faţa zâmbitoare a florii de Rudbeckia, îmi amintesc cum îmi „zâmbeşte” Dumnezeu prin Cuvântul Său, reamintindu-mi să fiu smerită şi să aduc roade bune.
Aştept ziua când voi auzi: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Între timp plănuiesc să răspândesc bucurie, la fel ca o floare de Rudbeckia. Chiar ca floarea-soarelui.
Patricia Cove