Stâlpi săpați frumos

Devoțional de seară 25 aprilie 2019

Fiii noştri sunt ca nişte odrasle care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti. – Psalmii 144:12

O întrebare îmi stăruia constant în minte. Eram cu soţul meu în Egipt deja de cinci zile şi urma să ne întoarcem înapoi în Anglia în mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Ghidul nostru, Waheed, ne-a dus pe la temple, unde am fost uimiţi de complexitatea sculpturilor, de roşul, galbenul şi albastrul care încă vibra după trei mii de ani. Am fost fascinată de mirajele prezente în vastul deşert şi am fost captivată de iscusinţa meşteşugarilor locali, care modelau vaze şi sculpturi translucide de piatră şi marmură lustruită de alabastru.

Acum, în ultima noastră zi acolo, am stat lângă ghidul nostru în Valea Regilor — locul final de odihnă al faraonilor, iar Waheed ne-a descris cum flecare conducător petrecea mult timp în perioada domniei pentru a supraveghea pregătirea sarcofagului. Waheed ne-a arătat un sarcofag pe care erau doar câteva scobituri — faraonul murise înainte de a termina lucrarea.

Am ascultat cu atenţie, dar în cele din urmă i-am pus întrebarea care îmi tot stăruia în minte.

„Waheed, unde sunt palatele? Unde locuiau aceşti împăraţi?”

„Ah”, a zâmbit Waheed, „mă bucur că ai întrebat. Este o întrebare foarte bună. Vezi, egiptenii antici credeau că trăiesc aici doar temporar. Aşa că îşi construiau casele şi palatele din cărămizi de lut. Totuşi, ei credeau că după moarte, în viaţa de apoi, vor locui acolo pe veci. Tocmai de aceea, mormintele şi templele lor sunt făcute din piatră — un material mai rezistent — şi sunt împodobite cu detalii atât de luxuriante.”

Şi noi suntem într-o călătorie temporară pe acest pământ, ne pregătim să petrecem toată veşnicia cu Hristos, împăratul nostru, care va veni curând. Totuşi, uneori inversăm priorităţile şi neglijăm lucrurile care contează cu adevărat. A fi buni unii cu alţii, a investi timp în copiii noştri, a depune efort pentru a ne îmbunătăţi caracterele – acestea sunt lucrurile care contează. Meşteşugarii antici erau atenţi la fiecare detaliu pentru a face temple şi sarcofage care rezistau testului timpului. Maestre Meşteşugar, mă pun în mâna Ta şi te invit să îmi defineşti conturul, să netezeşti orice obicei şi înclinaţie aspră, până când voi fi „lustruită” ca stâlpii din palatul care va rămâne pentru veci.


Avery Davis

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro