Statistici îngrijorătoare despre timpul pe care adolescenţii îl petrec cu ochii în ecran

Adolescenţii americani petrec în medie peste șapte ore pe zi navigând, pentru divertisment, prin mass-media digitale, fără a include timpul petrecut folosind ecrane pentru școală și teme.

Un raport al organizaţiei non-profit Common Sense Media arată că, în rândul adolescenţilor, timpul dedicat mai multor activităţi individuale folosind ecranul a crescut cu 42 de minute pe zi începând cu 2015. Aproape 62% dintre adolescenţi petrec mai mult de patru ore pe zi cu ochii pe ecran și 29% folosesc ecranul mai mult de opt ore pe zi.

Vicky Rideout, co-autor al raportului și fondatorul VJR Consulting, o firmă specializată în cercetarea în rândul tinerilor, mass-media și a familiilor, a declarat că există „oportunităţi uriașe și riscuri importante” în modul în care copiii utilizează dispozitivele electronice.

„Tinerii au șansa de a căuta resurse privind informaţiile cu care au de a face, de a folosi aplicaţii care îi ajută să mediteze sau să doarmă, să se conecteze cu colegii care ar putea trece prin provocări similare prin care trec și ei, să ofere sprijin altor persoane”, a spus Rideout.

Riscurile includ posibilitatea ca tinerii să fie expuși la mesaje dăunătoare online și să devină mai izolaţi social de colegii lor din cauza vizualizării mai individualizate a conţinutului, pe baza unor algoritmi practic incontrolabili.

Autorii raportului au analizat datele obţinute printr-un sondaj reprezentativ la nivel naţional cu peste 1600 de subiecţi, toţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani și adolescenţi cu vârste între 13 și 18 ani, privitoare la relaţia adolescenţilor cu mass-media. Oamenii de știinţă au urmărit schimbările comportamentelor mass-media ale tinerilor, comparând rezultatele curente cu cele obţinute de un sondaj similar efectuat în anul 2015.

Timpul calculat nu a vizat doar orele petrecute strict cu ecranul, ci și timpul petrecut cu ecranul pornit, în timp ce tinerii făceau și altceva (de exemplu, se îmbrăcau în timp ce urmăreau un clip pe YouTube, sau scrollau pe telefon în timp ce se uitau la TV).

Statisticile nu sunt mai încurajatoare în ceea ce privește copiii și mai mici. Aproape doi din trei copii din Statele Unite petrec mai mult de două ore în faţa ecranelor mobile.

Un studiu amplu, în care cercetătorii au analizat date a peste 4.500 de copii, cu vârste între 8 și 11 ani, a arătat că acești copii au o performanţă mult mai scăzută la testele de memorie, la cele lingvistice și la testele de gândire, comparativ cu copiii care petrec mai puţin timp în faţa ecranelor.

Rezultatele, publicate în jurnalul Lancet Child & Adolescent Health, rezumă îngrijorările experţilor cu privire la utilizarea în exces a telefoanelor inteligente, a tabletelor sau a altor device-uri care pot afecta abilitatea cognitivă a copilului.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro