Studiu: celulele canceroase „corup” celulele sănătoase din jur

Celulele canceroase își transformă mediul din vecinătatea lor pentru a putea supravieţui și pentru a se dezvolta, a arătat un studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători, care a folosit o tehnică de ultimă generaţie pentru a analiza ţesutul din jurul unei tumori.

Tehnica folosită se bazează pe utilizarea unor celule canceroase concepute să elibereze o proteină fluorescentă, care penetrează peretele celulelor vecine, acestea fiind ulterior comparate cu cele care nu au venit în contact cu tumoarea. În acest mod, este posibilă studierea ţesutului din jurul unei tumori (micromediul tumorii), care intervine atât în dezvoltarea și diseminarea cancerului, cât și în reacţia la tratament.

Acest lucru ne ajută să înţelegem modul în care aceste schimbări contribuie la creşterea tumorii şi la metastază şi ne permite să dezvoltăm strategii mai eficiente pentru tratarea bolii. Am descoperit că celulele necanceroase din micromediul tumorii regresează la stadiul de celule similare celulelor stem şi susţin de fapt dezvoltarea cancerului”, a declarat cercetătoarea Ilaria Malanchi de la Institutul Francis Crick din Marea Britanie, precizând că noua tehnică permite studiul modificării celulelor „cu o precizie fără precedent”.

În acest studiu, cercetătorii au aplicat tehnica pe șoareci de laborator care sufereau de cancer de sân, acesta răspândindu-se la plămâni. Cercetarea a arătat că celulele pulmonare marcate au dezvoltat caracteristici similare celulelor stem, spre deosebire de cele pulmonare din exteriorul micromediului tumoral, primele susţinând dezvoltarea tumorii atunci când au fost combinate cu celule canceroase în culturi celulare 3D.

Cercetătorii Ilaria Malanchi și Joo-Hyeon Lee au folosit celulele cu proprietăţi asemănătoare celulelor stem, prelevate din mediul microtumoral, pentru a dezvolta organoide pulmonare. În timp ce celulele pulmonare sănătoase nemarcate au format „mini-plămâni” formaţi din celulel epiteliale alveolare specifice alveolelor pulmonare, celulele marcate din mediul tumoral au format „mini-plămâni” din celule variate.

Spre uimirea noastră, am descoperit că celulele care au primit proteine de la celulele canceroase adiacente au obţinut caracteristici asemănătoare celulelorr stem. Ele îşi pot schimba soarta pentru a deveni alte tipuri de celule”, a declarat cercetătoarea Joo-Hyeon Lee, subliniind că acest lucru demonstrează modul în care cancerul poate modifica celulele învecinate.

Această tehnică ar putea fi folosită pentru a înţelege schimbările pe care le produce la nivel local cancerul, speră cercetătorii.

Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) a studiat 36 de tipuri de cancer în 185 de ţări și a constatat o creștere a incidenţei cancerului și a mortalităţii asociate acestuia, estimând că 1 bărbat din 5 și o femeie din 6 vor dezvolta boala în timpul vieţii lor.

În România, 720.000 de români (4,4%) au fost diagnosticaţi cu cancer în cursul vieţii, iar 3,5 milioane (21,8%) au o rudă apropiată diagnosticată cu cancer, ceea ce înseamnă că aproximativ un român din 4 a avut o experienţă personală sau mediată cu cancerul, potrivit ediţiei 2018 a studiului „Atitudini și percepţii despre cancer în rândul populaţiei”.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro