Sunamita – un loc pentru profet

Devoțional zilnic

Să facem o mică odaie sus cu ziduri şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi. 2 Împărați 4:10

Binecuvântată este casa în care se găseşte un loc pentru Dumnezeu. Prezenţa Sa în familia cuiva face ca aceasta să înflorească şi să prospere în mod vizibil. Dumnezeu ocroteşte locul în care oamenii sunt doritori să-L primească. El îi onorează pe cei care-L caută şi-L doresc din toată inima. într-un anumit sens, Dumnezeu Se interesează de cei care se interesează de El. Dumnezeu Se simte bine în locurile publice închinate Lui, dar Se simte şi mai bine în casele oamenilor care-L invită şi-I oferă un loc unde să şadă. Nu sunt dezamăgiţi niciodată cei care au în casa lor un loc de şedere pentru Dumnezeu.

Pentru o familie din Sunem, prezenţa lui Dumnezeu a fost dorită şi apreciată, iar această prezenţă era marcată de cea a profetului Elisei. I n consecinţă, soţia i-a propus soţului să construiască o cameră unde Elisei să fie primit ori de câte ori avea să treacă pe acolo. El fusese invitat de fiecare dată la masă, însă femeia dorea să-i ofere mai mult decât hrană. Ea a pregătit şi un loc de popas şi odihnă.

Dumnezeu a onorat interesul pentru El pe care îl avea femeia bogată din Sunem. La rândul lui, Elisei s-a interesat, din partea Domnului, ce putea face pentru gazda sa. Pentru cei care intră în legătură cu Dumnezeu, vine un moment în care şi El se interesează de bunăstarea lor. Nu a trecut mult până când familia din Sunem să apeleze la bunăvoinţa divină în privinţa naşterii copiilor. La fel ca în marile istorii ale copiilor făgăduiţi, casa din Sunem a fost binecuvântată cu bucuria unui urmaş.

Succesul la un pas de tine:

Identifică un loc sau un lucru din ambianţa casei tale unde crezi că Dumnezeu ar fi interesat şi bucuros să fie prezent. Fii sigur că El nu ţi-ar rămâne dator!

Leave a CommentSubmit