Suntem fii ai lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos

Devoțional zilnice 10 august 2018

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său. (Evrei 10:19,20)

Hristos a fost pironit pe cruce între cel de-al treilea şi al şaselea ceas, adică între orele nouă şi douăsprezece. Iar după-amiază, a murit. Aceasta era ora jertfei de seară. Atunci s-a rupt în două, de sus până jos, perdeaua templului, care ascundea slava lui Dumnezeu de vederea adunării lui Israel.

Prin Hristos, slava ascunsă a Sfintei Sfintelor avea să fie expusă vederii. El suferise moartea pentru fiecare om şi, prin această jertfă, fiii oamenilor aveau să devină fii ai lui Dumnezeu. Privind cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, credincioşii în Hristos aveau să fie schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă. Scaunul harului, pe care stătea slava lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor, este deschis pentru toţi aceia care îl acceptă pe Hristos ca jertfă pentru păcat şi care, prin intermediul ei, sunt aduşi în comuniune cu Dumnezeu. Catapeteasma a fost ruptă, zidurile de despărţire au fost prăbuşite, zapisul cu poruncile a fost anulat. În virtutea sângelui Său, vrăjmăşia este abolită. (Letter 230, 1907)

Istoria simplă a crucii lui Hristos, suferinţele şi moartea Lui pentru lume, învierea şi înălţarea Sa, mijlocirea Sa în favoarea păcătosului înaintea Tatălui supun şi frâng inima împietrită şi păcătoasă şi îl aduc pe păcătos la pocăinţă. Duhul Sfânt îi înfăţişează situaţia într-o lumină nouă şi păcătosul îşi dă seama că păcatul trebuie să fie un rău uriaş ca să coste un astfel de sacrificiu pentru a fi ispăşit. (…) Cât de grav trebuie să fie păcatul dacă niciun alt remediu în afară de moartea Fiului lui Dumnezeu nu-l putea salva pe om de consecinţele vinovăţiei sale? De ce a fost făcut acest lucru pentru om? Pentru că Dumnezeu l-a iubit şi nu a dorit să piară vreunul, ci toţi să vină la pocăinţă, să creadă în Isus ca într-un Mântuitor personal şi să aibă viaţa veşnică. (Youth’s Instructor, 19 ianuarie 1893)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro