Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu Ei, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5:10)
Crucea este învestită cu o putere pe care limba n-o poate exprima. Sacrificiul făcut de Hristos pentru neamul omenesc face de ruşine eforturile şi metodele noastre slabe de a ieşi în întâmpinarea oamenilor şi de a-i înnobila, de a-i ajuta pe bărbaţii şi pe femeile păcătoase să-L găsească pe Isus.
Lucrarea fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu trebuie să aibă alt caracter decât cel manifestat până acum de un număr mare dintre ei. Dacă îl iubesc pe Hristos, atunci vor avea vederi mai largi despre iubirea arătată faţă de omul căzut, care a impus oferirea unei jertfe atât de scumpe pentru salvarea neamului omenesc. Mântuitorul nostru cere conlucrarea fiecărui fiu şi a fiecărei fiice a lui Adam care au devenit fii sau fiice ale lui Dumnezeu. (…) Mântuitorul nostru declară că a adus din ceruri, ca o donaţie, viaţa veşnică. El trebuia să fie înălţat pe crucea Golgotei, pentru a-i putea atrage la El pe toţi oamenii. Deci, cum vom trata noi această moştenire cumpărată de Hristos? Ei ar trebui trataţi cu blândeţe, preţuire, bunătate, simpatie şi dragoste. Atunci vom putea lucra ca să ne ajutăm unii pe alţii şi să fim o binecuvântare unii pentru alţii. În această lucrare, nu-i avem de partea noastră doar pe semenii noştri. Avem înalta companie a îngerilor cerului. Ei cooperează cu noi în lucrarea de iluminare a celor mari şi a celor mici.
Odată ce S-a angajat în uimitoarea lucrare a răscumpărării noastre, Hristos a hotărât în consfătuirea cu Tatăl Său să nu cruţe nimic, oricât de costisitor, să nu reţină nimic, oricât de mult ar fi preţuit, pentru a-l salva pe sărmanul păcătos. El avea să dea tot cerul pentru această lucrare de mântuire, de refacere a chipului moral al lui Dumnezeu în om. (…) A fi copil al lui Dumnezeu înseamnă a fi una cu Hristos în Dumnezeu şi a întinde mâinile cu iubire caldă şi altruistă spre întărirea şi binecuvântarea sufletelor care pier în păcatele lor. (Letter 10,1897)