Surpriza din scorbură

Devoțional zilnic

În Tine, Doamne, îmi caut scăparea… Tu eşti scăparea mea cea tare. Să mi se umple gura de laudele Tale şi-n fiecare zi să Te slăvească! – Psalmii 71:1,7,8

Miroase deja a primăvară: cerul este senin, lumina soarelui se revarsă în livezile de pe dealurile de la marginea satului meu, albinele zumzăie. Profit de ziua aceasta frumoasă ca să fac o plimbare în livadă, fredonând o melodie. La un moment dat, observ o scorbură în trunchiul unui măr bătrân, probabil în locul unde crescuse odată o ramură. Pare goală. Mă apropii de ea ca s-o văd mai de aproape. Plec capul şi mă trezesc faţă în faţă cu un pui de graur golaş. El începe să ciripească tare şi să vină spre mine, nerăbdător. Dar îşi dă seama că nu sunt nici tata şi nici mama, închide ciocul şi încremeneşte pe loc. Ne uităm fix unul în ochii altuia.

Micuţul pare că înghite în sec. Probabil că-şi spune: „O, am crezut că este altcineva, dar mi-a făcut totuşi plăcere să te cunosc. Mai bine mă întorc în cuib.” Apoi iese din starea de înlemnire, se întoarce în scorbură şi se face nevăzut. Nu pot să nu zâmbesc. A fost o întâlnire neaşteptată pentru amândoi. Cu inima plină de recunoştinţă, îmi ridic privirea spre cerul albastru. Iţi mulţumesc. Tată, că mi-ai arătat una dintre micile Tale comori! Sunt sigură că şi Dumnezeu Se bucură de micile Sale comori. El este Creatorul Atotputernic al universului, care iubeşte făpturi mici precum acest pui de graur ascuns în scorbură.

El ne oferă ceea ce îi oferă trunchiul unui copac unei păsări: adăpost, protecţie şi un loc de scăpare. Putem să mergem la El cu toate motivele de descurajare, dar şi de nelinişte, de apăsare sau de teamă. În braţele Sale puternice, primim asigurarea că El ne este scăparea. El este adăpostul şi căminul nostru.

Merg mai departe, fredonând imnul „You Are My Hiding Place” şi apoi „Be Still, My Soul” (în limba română, imnul „Eşti pacea mea!”).

De ce să nu fim liniştite în Dumnezeu şi să-L lăudăm când găsim atâtea dovezi ale iubirii Sale neschimbătoare în locurile noastre de refugiu?

Jaimee Seis

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit