În lope, era o ucenică numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorea. Ea facea o mulţime de Fapte bune şi milostenii. Fapte 9:36
Dorea, sau Tabita, era o femeie cu mare har în domeniul social.
Ea era o exemplificare strălucită a darului ajutorării altora. Ea îşi înţelegea foarte bine locul în sistem şi excela în domeniul intervenţiei sociale.
În lucrarea ei pentru alţii, Tabita nu era dependentă de mijloacele personale de ajutorare, cât mai degrabă îşi oferea serviciile pentru folosul altora. Atunci când au vrut să-l impresioneze pe Petru cu eficienţa lucrării ei, cei ajutaţi de ea i-au prezentat mai degrabă hainele confecţionate de Tabita, decât ajutoarele materiale oferite din prisosul averilor ei. Acest detaliu ne conduce repede la ideea că Tabita nu era dependentă de sponsorii ei şi cu atât mai puţin de propriile bunuri şi mijloace.
Raportul doctorului Luca este explicit şi sugestiv atunci când ne spune că Tabita „făcea” o mulţime de Fapte bune şi milostenii, şi nu doar că distribuia ajutoare umanitare. Tabita punea dragoste frăţească şi iubire de oameni în tot ceea ce făcea, şi acest lucru le dădea valoare faptelor. Lucrul era rostul vieţii sale şi era implicată şi dăruită cu totul acestui scop nobil.
Tabita era dependentă de Dumnezeu, iar El onora această dependenţă prin a-i oferi o măsură suplimentară de viaţă, pe care ea avea să o dăruiască din nou slujirii aproapelui. Sensul vieţii ei era acela de a asigura un tranzit normal dinspre Dumnezeu înspre semeni şi lume.
Acesta este sensul normal al existenţei creştinismului şi a creştinilor înşişi. Ei cer şi primesc, pentru a oferi celor din jur.
Succesul la un pas de tine:
Acţiunea de binefacere creştină are în sine sensuri de înălţare sufletească ce pot fi trăite numai în contextul marii conexiuni dintre Dumnezeu şi lume. Merită să trăieşti acest adevăr!