Devoțional zilnic

„Taci, fii liniștită!”

lată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. – Psalmii 33:18

A început ca o zi liniştită, dar s-a încheiat în haos. Am hotărât să fac o oprire rapidă la un mall din Johannesburg după o zi lungă şi obositoare. Aveam nevoie de ceva mâncare înainte de a mă întoarce la hotel. Când am intrat în mall, a început ploaia. M-am gândit să mă uit prin vitrinele magazinelor până se va opri, dar după două ore am hotărât să mă aventurez afară în furtună.

După ce am mers câţiva kilometri cu maşina, am observat că în faţă era blocaj în trafic. Nu m-am îngrijorat deloc, deoarece intrarea la hotel era la doar câţiva metri depărtare. Când am virat spre hotel, am pierdut controlul maşinii şi am intrat intr-un canal de scurgere! Era inundaţie, aşa că am intrat în panică. Am rămas în maşină, deoarece nu ştiu să înot. Am deschis geamul şi am început să strig după ajutor, dar fără succes. Toată şoseaua era inundată şi toţi luptau să supravieţuiască. Am strigat către Dumnezeu să mă salveze. Apoi am sunat repede la sora mea, Betty. Ultimele ei cuvinte au fost: „Fie ca îngerii Domnului să te înconjoare şi să te scape din furtună.” Am început să cânt: „Stăpâne, furtuna răcneşte.” Când am ajuns la cuvintele „Taci, fii liniştită!” m-a cuprins pacea Lui, care întrece orice pricepere. Îmi amintesc doar că am lăsat volanul şi priveam neputincioasă cum pluteşte maşina singură până am ajuns undeva pe uscat. L-am lăudat pe Dumnezeu pentru protecţia Lui şi pentru îngerii nevăzuţi!

Am mai condus câţiva kilometri până la următoarea intrare. Şi aceasta era inundată. Am parcat pe marginea drumului. Din nou, m-am rugat pentru ajutor. Dintr-odată o maşină nou-nouţă a oprit lângă mine. Un tânăr mi-a spus să merg după el. M-am împotrivit, dar cu glas ferm el a spus: „Furtuna va fi şi mai puternică!” L-am urmat prin apă până am ajuns la un loc uscat. S-a oprit în mijlocul drumului şi mi-a făcut semn să trec pe lângă el. L-am văzut în oglinda retrovizoare, dar când m-am uitat a doua oară, maşina dispăruse.

Am mers mai departe, întrebându-mă cine era acel tânăr misterios. Am intrat în holul hotelului, unde m-am prăbuşit de oboseală. Am fost dusă în cameră. Patru ore mai târziu m-a trezit telefonul. Mă suna familia mea să îmi spună că ei se rugaseră la Dumnezeu să trimită un înger să mă protejeze şi să îmi călăuzească maşina prin furtună. L-am lăudat pe Dumnezeu!

Tu pentru cine ai nevoie să te rogi astăzi?


Edith Kiggundu