Tatăl băiatului posedat – îndoială conștientă

Devoțional zilnic

Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Marcu 9:24

Când Mântuitorul şi ucenicii Său coborau de pe Muntele Schimbării la Faţă, în vale îi aştepta o surpriză neplăcută. Ceilalţi ucenici se chinuiau zadarnic să vindece un băiat afectat grav de o posesiune demonică. Ei mai avuseseră de-a face cu astfel de lucruri, dar acest caz le crea necazuri serioase. Nu numai că nu erau în stare să aducă alinare micului lor pacient, dar demonii îşi băteau joc de ei. În această stare de lucruri i-a găsit Hristos.

Mântuitorul a evaluat numaidecât situaţia şi a încercat o nouă abordare. El a iniţiat o discuţie cu tatăl băiatului pentru a sublinia particularităţile cazului. Când a venit în discuţie nivelul credinţei acestuia, s-a ivit o situaţie foarte interesantă. El credea că fiul său putea să fie vindecat, dar se temea că gradul de necredinţă era încă destul de mare şi putea determina un eşec, precum se şi văzuse deja.

În această situaţie, tatăl I-a adresat Mântuitorului o cerere directă, în vederea ajutorării necredinţei sale. Din fericire, lucrurile s-au încheiat cu bine, iar fiul său a fost eliberat îndată de sub puterea demonilor.

Această vindecare scoate în evidenţă faptul că noi avem necazuri adesea nu cu lipsuri în credinţă, ci cu necredinţa. În timp ce puţina noastră credinţă ne conduce la puţine realizări, necredinţa ne face să nu putem depăşi praguri minime de intervenţie divină.

Pe măsură ce necredinţa se retrage şi se diminuează, credinţa ocupă locul rămas liber.

Succesul la un pas de tine:

Încearcă o diminuare a necredinţei, pentru a face loc credinţei eficiente.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit